Finanțări nerambursabile de până la 70.000 de euro pentru activități nonagricole în mediul rural (VIDEO)
Potrivit senatorului liberal arădean Glad Varga, se acordă finanțări de până la 70.000 de euro pentru activități nonagricole desfășurate în mediul rural, prin intermediul DR36 Leader.

„Prin intervenția DR-36 Leader puteți obține până la 70.000 de euro sumă forfetară pentru activități nonagricole, cum ar fi o spălătorie auto cu fise, un service, o brutărie, un foodtruck, un atelier de reparații, dar și pentru multe alte idei. Finanțarea este nerambursabilă și se acordă pe baza unui plan de afaceri.
Pot aplica PFA-uri, SRL-uri sau ONG-uri înregistrate în mediul rural. Depunerea se face prin grupurile de acțiune locală în funcție de strategia fiecărei zone. Verificați pe afir.ro sau la GAL-urile din zona fiecăruia când se lansează apelul. Profitați de această ocazie!”, susține Glad Varga, senator PNL de Arad.