Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Festivalul vânătorilor la Bata (ediția a XI-a)

Atunci când frunza codrului îngălbenește căzând la pământ una câte una în adierea vântului de toamnă, vânătorii se gândesc la un nou sezon de vânătoare, la cărările codrului numai de ei știute alături de ortaci și gonaci, alături de câinii lor fără de care vânătoarea nu ar avea același farmec și plăcere.

Festivalul vânătorilor la Bata (ediția a XI-a)
Comentează 0

Cu mai bine de un deceniu în urmă, un vânător împătimit pe nume Ion Micurescu s-a gândit la o sărbătoare a vânătorilor, o sărbătoare în care toți arcașii zeiței Diana să se strângă laolaltă, unde să-și depene amintirile, trăirile și poveștile vânătorești, să socializeze cu mâncare vânătorească și un vin bun, însă dincolo de acestea să nu uite că amintirea strămoșilor, aprecierea aproapelui, a  ortacului de vânătoare, respectarea vânatului răpus și alte reguli scrise sau nescrise trebuie să fie  o prioritate pentru toți cei care ne afundăm în sihăstria codrilor purtând arma pe umăr.

Festivalul vânătorilor de la Bata este primul festival vânătoresc din țară care a luat amploare apoi și în alte județe din România. Anul acesta la Bata a avut loc cea de a XI-a ediție la care s-au adunat vânători nu numai din județul Arad, ci și din țară sau de peste hotare, iar domnul Ion Micurescu  sau „Badea Ion” (,,Mistrețarul” între ortacii de vânătoare),  este gazda acestui frumos eveniment, punând la dispoziție an de an proprietatea dînsului  de la Bata, o locație frumos amenajată care în trecut era casa de vânătoare a baronului Antoniu Mocioni, cel care a fost mare maestru de vânătoare a Curţii Regale a României, unde veneau la vânătoare nobilii Europei.

Consiliul Județean Arad, respectiv președintele C.J. domnul Iustin Cionca și bineînțeles Centrul Cultural Județean Arad prin domnul director Ionel Bulbuc, sunt cei care sprijină financiar acest eveniment cultural alături de domnul Micurescu, primar al comunei Bata.

Deschiderea oficială a evenimentului a făcut-o gazda, respectiv domnul Ion Micurescu, urmat de domnul Iustin Cionca președintele C.J.Arad și domnul director A.J.V.P.S. Arad,  Nicu Deme care a făcut o scurtă expunere a ceea ce înseamnă vânătoarea în județul Arad, după care a urmat un moment solemn în cadrul festivalului.

Un cunoscut cadrul didactic universitar din Timișoara și un vânător împătimit a primit titlul de cavaler de vânătoare a grupei Bata-Fiac. Festivalul a continuat cu o prezentare a raselor de câini pentru vânătoare și tradiționalul  concurs de gătit la ceaun, unde anul acesta au fost prezente mai multe grupe de vânătoare printre care și grupa Monoroștia, Tîrnova, Zăbalț, Milova, Vladimirescu, Mailat, Bata-Fiac și alții.

Vânătorii au pregătit tot felul de tocăniţe la ceaun şi alte mâncăruri din carne de vânat, care de care mai gustoase cu rețete ținute la secret. Unul dintre cei care este  prezent la eveniment în fiecare an este și domnul Costel Igaș, fostul ministru de interne care aduce cu dânsul la Bata faimoasa “pită de Pecica” și bineînțeles oferă tuturor o pită cu unsoare, o delicatesă pentru fiecare dintre noi, amintindu-ne de anii copilăriei.

Concursul de ceaune  a fost arbitrat de un juriu de bucătari cu experiență așa cum se procedează în fiecare an. De asemenea a avut loc un concurs  pentru câini de vânătoare cu proba la mistreţ în ţarc arbitrată de domnul Cosmin Mariș Dr. Profesor Universitar la catedra de vânătoare din cadrul Facultății de Silvicultură din Timișoara, membru I.U.C.N.

De asemenea s-a făcut o demonstrație a vânătorii cu șoimi, care deși nu este legiferată în România, era practicată de sute de ani de către domnitorii români. Folosirea şoimilor dresaţi pentru vânătoare este folosită şi în vremurile noastre. Trofeele de vânătoare expuse de diferite grupe și asociații vânătorești au fost atracția principală a vizitatorilor, dar mai ales a copiilor.

De curând, au fost recoltate două trofee de cerb carpatin medaliate cu aur aparținând A.J.V.P.S Arad, ceea ce arată că această asociație este în continuare un model tradițional de gestionare a fondurilor de vânătoare. Desigur că s-au depănat multe amintiri și povești vânătorești între ortaci.

Acest festival este o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor vânătorești pentru că vânătoarea nu înseamnă numai împușcarea animalelor sălbatice, ci şi o adevărată cultură cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit vânătoarea de-a lungul timpului,  acest festival fiind o poartă spre cunoaştere şi o înţelegere  mai bună a sportului numit vânătoare.

Festivalul a cuprins și un program folcloric, cu dansuri și cântece populare cu ansamblul de dansuri “Junii Cetății Dezna” și ansamblul “Valea Mureșului” din Săvârșin care au încântat lumea vânătorească prezentă la eveniment.

Festivalul vânătorilor de la Bata va rămâne unul dintre cele mai așteptate evenimente în fiecare an, iar atunci când cornul de vânătoare va suna din nou la Bata, vânătorii se vor aduna cu noi povești și amintiri de neuitat din sezonul ce urmează, când armele vor glăsui din nou, însoțite de lătratul câinilor în goanele la mistreți, peste codri și văi.

Galerie foto (525)

Articole asemanatoare