Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Emil Dică ajunge la Sebiş!

Emil Dică ajunge la Sebiş!
Comentează 0

În săptămâna în care şi-a primit punctele la masa verde în disupta cu Ighiu, La Sebiş continuă modificările de lot. Unele chiar de imagine!
 
După dinamoviștii Burci, Giuga, Drugă și Oprescu, dar și mijlocașii Matei și Pîslaru, sub comanda lui Călin Cojocaru ajunge şi Emil Dică, ce a a bifat în cariera sa echipe ca FC Argeș, CFR Cluj sau Rapid, adunând peste 200 de meciuri la nivelul Ligii 1, dar a îmbrăcat şi trocul formaţiilor Skoda Xanthi (Grecia) și Lokomotiv Astana (Kazakhstan).

De asemenea la Sebiş ajung şi Alexandru Golban (22 de ani) și Gabriel Jenaru (24 de ani). Primul este „închizător” de meserie, iar cel de-al doilea evoluează în bandă, ambii fiind „piese” de bază la Atletic Bradu, vicecampioana seriei a III-a a Ligii a 3-a. 

„Mai așteptăm răspuns de la un vârf de atac cu nume”, a precizat managerul-antrenor al Sebișului.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite