Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Educația este ceva ce nimeni nu ne poate lua

Joi, 06 Iunie, Conferințele BookLand Evolution (ediția a 6a) revin la Arad, între orele 10:00-14:00, la Universitatea Aurel Vlaicu  - Sala de conferințe (Sala 13) -  (Bulevardul Revoluției 77, parter).

Educația este ceva ce nimeni nu ne poate lua
Comentează 0

Sute de tineri sunt așteptați, mâine, în sala de conferințe (sala 13)  a Universității Aurel Vlaicu din Arad, pentru a-i asculta și a interacționa cu profesioniști consacrați, veniți să-i încurajeze și motiveze prin exemplul personal să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanța dezvoltării personale prin studiu și practică. Speakerii sunt: Dalibor Vasiljevic - Fondator Rainfall, Codruța Belean - Director Kiss FM & Magic FM Arad, Zsolt Torok - Alpinist profesionist, ghid montan, Eli Lăslean - Designer și Antreprenor, Giorgia Harasim PR & Marketing și Freelancer, Mihaela Popa - Organizator de evenimente, Impresar artistic și sportiv, Formator de opinii,  Lăcrimioara Szlanko – actor, Cristi Octav Jurcoane - Antreprenor social

Dalibor Vasiljevic - Fondator Rainfall: “Educația este ceva ce nimeni nu ne poate lua. A investi în noi, ca să devenim mai deștepți, mai capabili, mai empatici, mai independenți și oameni mai buni, este premiza pentru ca societatea noastră să meargă spre viitor. Au trecut vremurile în care așteptam ca cineva să facă pentru noi. E vremea sa devenim stâlpi de susținere a societății în care trăim.” 

Codruța Belean - Director Kiss FM & Magic FM Arad: Lectura este o metodă de a ne imagina, în prima fază, lumea, așa cum o dorim. Ca mai apoi să punem în aplicare ceea ce am visat. Voi îndemna mereu tinerii să citesca, să se instruiască, să afle cât mai multe lucruri și să crească având la ei și în sufletul lor, tot ce au nevoie pentru a deveni adulți responsabili și, în același timp, plini de optimism și poftă de viață.”

Zsolt Torok - Alpinist profesionist, ghid montan: "Calea intre baza si varf nu este obligatorie, dar daca am renunta la ea, am renunta la o parte din noi. La cea care raspunde provocarilor, angajamentului, curajului. Sunt valorile fara de care varfurile inalte ar ramane doar cu decoruri magnifice. Omul are capacitatea sa le atinga, iar atunci cand le atinge devine mai puternic" 

Eli Lăslean - Designer și Antreprenor: "Atunci când simți că ești capabil să realizezi ceva cu mâinile tale, să plămădești un lucru bun și frumos, de care cineva are nevoie, ești stapânul vieții tale. Primești o încredere personală care te ajută mult să devii OMUL care trebuie să fii ! Competența nu se moștenește, ea se dobândește!"                              

Giorgia Harasim PR & Marketing si Freelancer: ȚUnul dintre tinerii pe care îi admir se numește Vlad. E nepotul meu. Scrie cu mâna stângă, cu toate că la școală i s-a spus că ar fi mai bine să scrie cu dreapta. A încercat o perioadă și a fost tare nefericit, iar caietele arătau pe măsura stării sale. Ce vreau să spun e relativ simplu: nu întotdeauna este în regulă să alegem pentru cei de lângă noi. Dacă am avea mai multă încredere în tineri, ne-am bucura mai mult de reușitele lor și ne-ar crede pe cuvânt atunci când le-am spune că eșecul e doar o oportunitate de a învăța, de a se descoperi pe sine.”         

Mihaela Popa - Organizator de evenimente, Impresar artistic și sportiv, Formator de opinii: "Tinerii educați sunt parte a culturii de astăzi. Ține de noi, cei mai "copți", să îi ascultăm și totodată să învățăm de la și cu ei."                  

Lăcrimioara Szlanko – actor: „Poate ar fi necesară o întrebare, cine sunt tinerii de azi, cum sunt tinerii de azi, ce vor tinerii de azi? Habar n-am, dar spiritul lor nu cred că diferă prea mult de spiritul generației de ieri sau din secolul trecut. Ce au în plus azi, este o infinită lume virtuală, la un click distanță. De acolo se informează, acolo comunica, acolo se simt bine.  De ce cred eu că ar avea nevoie, sunt spațiile reale de întâlnire, de descoperire, de (auto)cunoaștere. Dacă ar fi să le doresc ceva, asta ar fi, adulți preocupați în crearea de spații reale, spații în care dialogul și practica să fie o alternativă la vlog, blog și influencer. Un spațiu real nu exclude unul virtual așadar nici viceversa n-ar trebui… Educația care începe în familie (ce șansă!), nu are un punct final, în fiecare zi adăugăm ceva la ceea ce deja știm. Cât despre educația profesională, cred că în fiecare domeniu de activitate, specializarea, respecializarea, supraspecializarea sunt un mod de viață. În concluzie, învățăm continuu, ne (auto)educăm continuu. Cultura tinerilor va fi un rezultat al acestui parcurs din lumea virtuală și reală. Dar dacă le-aș dori ceva, ar fi o viață reală!”

 Cristi Octav Jurcoane - Antreprenor social:   “ Nivelul de cultură din societate, în special din rândul tinerilor, dar nu numai, reflectă nivelul educatției pe care membrii societății o primesc prin intermediul canalelor oficiale și informale. Familia are un rol deosebit de important în formarea tinerilor, dar dupa o vârsta, fiecare este direct responsabil de cunoștințele acumulate și obiceiurile formate. Obiceiul este o acumulare de acțiuni zilnice, repetitive, care în timp determină personalitatea unui om. Suntem ceea ce facem în mod repetat, deci suntem direct responsabili de viața pe care o avem!”                                                                                                     

Și pentru că anul acesta programul Conferințelor include și un moment artistic, la Arad au fost invitați să încânte audiența Răul Nica (chitară și voce) și Oana Sabău (voce), tineri de la Școală Populară de Arte din Arad, îndrumați de profesorii coordonatori Cornel Moldovan, respectiv Claudia Stesco și de către domnul  director Vasile Rus.

Intrarea este LIBERĂ!

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite