Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Două noi distincții pentru Trupa Marionete

Vești bune pentru actorii Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad: palmaresul lor s-a îmbogățit cu încă două distincții obținute la festivaluri internaționale de teatru de animație.

Primul premiu vine din Ucraina, de la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Păpuși „Interlyalka-2026”, desfășurat la Ujhorod. Spectacolul „Istoria muzicii pentru copii și părinții lor”, în regia lui Cristian Ban, a fost recompensat cu Premiul Special al Juriului, acordat pentru „ritmurile de blues, jazz și rock transpuse în mișcarea marionetelor”.

Două noi distincții pentru Trupa Marionete
Comentează

„Este obligatoriu să mai credem în puterea poveștilor de a ne bucura sufletul. Tocmai de aceea am decis să continuăm festivalul nostru, chiar dacă într-o formă adaptată lumii și vremurilor în care trăim. A fost o adevărată sărbătoare a teatrului de păpuși și ne-am bucurat că, printre spectacolele prezentate în cadrul Interlyalka-2026, s-a aflat și «Istoria muzicii pentru copii și părinții lor», în regia lui Cristian Ban. A fost o încântare”, transmit reprezentanții festivalului.

Cea de-a doua distincție vine de la Timișoara, de la Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin”. De această dată, recunoașterea juriului le-a revenit actrițelor Adina Doba și Nuți Dorobanțu, care au primit „Premiul pentru mânuire – ex aequo” pentru prestația din spectacolul „Sperietoarea de păsări”, în regia Adelei Moldovan.

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite