Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

DNA, anunț exploziv: Tăriceanu ar fi primit o mită de 800.000 dolari

Precizările DNA cu privire la dosarul în care este vizat Călin Popescu-Tăriceanu vorbesc despre o presupusă mită de 800.000 de dolari pentru actualul șef al Senatului, anunță Realitatea TV. 

DNA, anunț exploziv: Tăriceanu ar fi primit o mită de 800.000 dolari
Comentează 0

”Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român.

Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece.

Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.

Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal”, anunță DNA, într-un răspuns pentru Realitatea TV.

Călin Popescu Tăriceanu face o serie de precizări după ce s-a aflat că DNA a trimis la Senat o cerere de încuviinţare a urmăririi penale pe numele său. Preşedintele Senatului a făcut aceste comentarii după ce în presă s-a presupus că dosarul în care este implicat șeful Senatului este cel cunoscut sub numele de Microsoft.

"În timpul guvernării pe care am condus-o nu s-a făcut nicio plată către Microsoft, în cazul licențelor la care face referire dosarul. Contractul a fost semnat în guvernarea Năstase, plăți s-au făcut în guvernările care au urmat perioadei 2005-2008, dar nu în guvernarea Tăriceanu", a scris actualul președinte al Senatului pe Facebook.

Și a mai adăugat că la Parlament nu s-a primit niciun fel de solicitare în ceea ce-l priveşte, dar, dacă acest lucru se va întâmpla, vor fi urmate procedurile prevăzute de lege.

Tăriceanu a dat conotaţii politice alăturării sale cu dosarul Microsoft:

"Știu că sunt unii ,,la butoane” care se gândesc că își pot păstra funcțiile sau oameni politici care mai cred că așa se câștigă alegeri și se pun guverne. Istoria recentă ne arată efectele unor astfel de acțiuni antidemocratice, anticonstituționale și chiar nelegale".

Într-o emisiune televizată, Tăriceanu a oferit şi o altă explicaţie.

"Am văzut informatiile care s-au vehiculat in ultimele doua ore si pot sa va fac cateva precizari: Hotararea de guvern care a aprobat contractul de furnizare de licente Microsoft a fost adoptata in 2004, inainte ca eu sa devin prim-ministru. Pe timpul mandatului meu, guvernul a dat o hotarare sa se faca inventarierea licentelor Microsoft, avand in vedere ca licentele erau utilizate, nu se platise contravaloarea lor si noi eram intr-o situaţie de ilegalitate. Pe perioada mandatului meu nu s-a făcut nicio plata catre Microsoft. Prima plata, din ce am aflat in spatiul public, a fost facuta pe perioada Guvernului Boc", a declarat Tăriceanu.

"Se poate citi in diferite feluri. Una dintre cele mai plauzibile variante este ca a inceput campania electorala. Faptul ca am ramas consecvent atitudinii mele de a critica abuzurile si execesele din justitie care apar din ce in ce mai consistent la suprafata a deranjat anumite cercuri de putere oculta, ilegitima din Romania, care doreste cu orice pret sa işi mentina ampriza pe institutii şi pe putere. Fabrica de dosare marca DNA lucreaza. Au esuat cu dosarul de marturie mincinoasa, au scos alt dosar. Probabil ca daca si asta esueaza o sa pregateasca inca unul. Senatul va urma procedurile prevazute si de atnuci incolo voi putea sa fac mai multe precizari."

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite