Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

DJST Arad vă invită la eCamp 2017

DJST Arad vă invită la eCamp 2017
Comentează 0

Îți dorești să înveți să te dezvolți personal? Să participi și să te implici în comunitate? Crezi că stă în puterea ta de a schimba ceva în bine în comunitatea în care trăiești? Atunci, fii parte a schimbării! Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Arad oferă această oportunitate, prin participarea la cursul Taberei de Vară - eCamp 2017.

Tabăra de Vară se concentrează pe învățarea non-formală  ca instrument complementar în vederea dobândirii de competențe transversale, competențe ”cheie” pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Dintre modulele care vor fi prezentate menționăm: Elemente de bază ale comunicării, Comunicare interculturală, Comunicare profesională, Comunicarea în context S.E.V., Comunicarea cu părțile interesate - Jurnalismul civic, Photovoice

Scopul Taberei de Vară 2017: Dezvoltarea de competențe pentru folosirea activităților nonformale si a  instrumentelor digitale care să faciliteze tinerilor participarea și implicarea în viața societății..

Tema cursului: Educație non-formală și instrumente digitale pentru lucratori in domeniul tineretului.

Condiții de selecție și participare

  • Tineri/lucrători din mediul ONGT arădene cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani;
  • disponibilitate de participare pe întreaga durată a unui modul;
  • completarea formularului de candidatură (Anexa 2), până la data de 22 august 2017, evaluarea participanților până la data de 23 august 2017 și transmiterea documentelor necesare participării până la data de 25 august 2017.
  • menționăm că participanții selectați vor primi diplome de participare
  • alte informații și condiții sunt prevăzute în Metodologia de înscriere, selecție și participare în cadrul proiectului de tineret eCamp 2017

Tabăra de vară se va desfășura , în perioada 30 august - 5 septembrie 2017, la 2 Mai, jud.Constanța

Locuri disponibile: 10 locuri. Selecția se va face în urma evaluării formularului de candidatură.

Ce costuri presupune?

Accesul și participarea la  Școala de Vară 2017 este gratuit. Costurile de transport,cazare, masă (în limita unui barem de 40 lei/zi/persoană) și formare sunt asigurate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad. Cazarea și masa se va face în stațiunea 2 Mai, într-o locație aflată în circuitul de tabere al MTS

Metodologia de înscriere, selecție și participare și formularul de înscriere se găsesc la sediul DJST Arad, Str.Lucian Blaga nr.20, tel: 0357445037, email: mliana1@yahoo.com


Scrie un comentariu

trimite