Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Deputatul Glad Varga: „Aceste venituri uriașe sunt o palmă pe obrazul tuturor românilor onești”

Deputatul liberal Glad Varga reacționează la informația potrivit căreia directorul unui institut de cercetare are un venit lunar care se apropie de 95.000 de lei net. Potrivit parlamentarului arădean, astfel de venituri înseamnă de fapt o palmă pe obrazul tuturor românilor onești.

Deputatul Glad Varga: „Aceste venituri uriașe sunt o palmă pe obrazul tuturor românilor onești”
Comentează 1

„Deunăzi, Academia Română solicita institutelor de cercetare să taie salarii şi să pensioneze forţat angajaţi pentru că Ministerul Finanţelor nu alocase suficiente fonduri pentru plata salariilor. Acum, dintr-un ordin făcut public, aflăm că, în singura ţară din UE în care finanţarea cercetării scade de la an la an, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» încasează drept salariu o sumă ce se apropie de 95.000 lei net lunar. Şi ca dumnealui mai sunt şi alţi directori de institute, cu salarii ceva mai mici ce-i drept, cuprinse între 28.000 şi 42.000 lei net/lună. Aceste venituri uriaşe încasate de directorul general al INCDS «Marin Drăcea» sunt o palmă pe obrazul tuturor românilor oneşti din ţara asta, cu atât mai mult cu cât, ironic, obiectul de activitate al institutului în cauză este silvicultura, un domeniu sensibil pentru România în contextul tăierilor ilegale masive de păduri, care se înregistrează de ani de zile”, afirmă Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Acesta a ținut să menționeze că singura realizare notabilă a institutului condus de acest salariat de lux – Inventarul Forestier Naţional, este pusă la îndoială de către experţii silvici şi societatea civilă, din cauza neconcordanţelor semnalate în datele Inventarului. 

„Pe aceste considerente, putem puncta cele două extreme ale cercetării româneşti - România se află, cu 0,5% din PIB, pe ultimul loc în Europa în funcţie de ponderea cheltuielilor de cercetare – dezvoltare şi totuşi, o mână de oameni din fruntea acestor institute dispun de câştiguri salariale şocante”, a încheiat deputatul Glad Varga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite