Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Crucea Roşie Arad vine în sprijinul mai multor familii din judeţ

Crucea Roşie Arad vine în sprijinul mai multor familii din judeţ
Comentează 0

Cum lucrurile încep să se aşeze pe făgaşul normal, la fel şi voluntarii din cadrul Crucii Roşii din Arad îşi reiau activitatea de binefacere. În această perioadă, cei de la Crucea Roşie încep să îşi activeze subfiliale. Ca urmare a acestei decizii, voluntarii au dat startul unui nou proiect prin care doresc să vină în sprijinul a 100 de familii din judeţul Arad, acţiune care a debutat în urmă cu câteva zile la Secusigiu,  a continuat la Pecica, au ajuns până la Sebiş şi  Bocsig de unde vor ajunge în alte localităţi. În comuna Secusigiu zece familii au primit pachete: „Zece familii din comuna Secusigiu cu o situație materiala precară au fost astăzi vizitate de voluntarii de la subfiliala de cruce roșie pentru a le fi dăruite câte un pachet alimentar cu diferite produse. Această activitate a fost prima etapă în acest proiect de ajutorare a unui număr de 100 de familii din judeţul Arad. În zilele următoare vor fi distribuite şi în alte locații alimente de primă necesitate”, au transmis reprezentanţii Crucea Roşie Arad. În etapa a doua care s-a desfăşurat la Pecica, 20 de familii au fost vizitate de voluntari: „A fost rândul voluntarilor de la subfiliala de cruce roşie din Pecica să distribuie pachete alimentare pentru un număr de 20 de familii greu încercate în această perioadă”.  La Sebiş şi Bocsig, acţiunea a fost una încărcată de emoţii după cum povestesc voluntarii, fiind primiţi de oameni cu lacrimi în ochi, astfel de momente oferindu-le puterea de a continua munca de binefacere: „Emoții si lacrimi de fericire au intâlnit oamenii care continua să lupte! Aceasta a fost imaginea pe care voluntarii de cruce roşie au întâlnit-o în activitatea de azi. Etapa a III-a din proiectul nostru s-a desfăşurat în Sebiş şi Bocsig unde un număr de 30 de familii au primit alimente de primă necesitate, produse de igienă si îmbrăcăminte. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în desfășurarea acestei acțiuni”.

Galerie foto (17)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite