Vremea Romania, Arad 9°C

Stiri Arad

Cristian Feieș: „E o rușine că primarul din Moneasa a refuzat să participe la dezbaterea viitorului stațiunii!”

Cristian Feieș: „E o rușine că primarul din Moneasa a refuzat să participe la dezbaterea viitorului stațiunii!”
Comentează 3

Consilier județean din partea PNL, Cristian Feieș se declară profund nemulțumit de faptul că primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a ignorat dezbaterea publică referitoare la strategia de dezvoltare a stațiunii. Evenimentul a fost organizat sâmbătă după-amiaza, cu participarea unor consilieri județeni, a conducerii Consiliului Județean, a rectorului fondator al Universității „Vasile Goldiș”, a mass-media arădene și reprezentanți locali ai mediului de afaceri.

„Este inadmisibil că domnul primar a lipsit de la această dezbatere. Este o rușine pentru Moneasa, este o sfidare a localnicilor care își pun speranța în dezvoltarea stațiunii și a mediului local de afaceri. Îi cer primarului să ne prezinte urgent, în această săptămână, viziunea sa asupra stațiunii Moneasa! Consiliul Județean elaborează un proiect strategic pe această stațiune de interes național și nu ne putem împiedica de reaua-credință a primarului”, a subliniat Cristian Feieș.

            Tânărul consilier județean susține că, în timp ce oamenii discutau despre viitorul  stațiunii, primarul chefuia și se străduia să își servească superiorii pe linie de partid. „Pentru domnul primar stațiunea Moneasa asta înseamnă, câte un chef, câte un șef politic pe care îl ține bine, cu mâncare și muzicanți?! Ar fi demonstrat preocupare față de cetățenii comunei și responsabilitate dacă și-ar fi luat șefii de mânecă și îi aduce și pe ei la dezbatere, mai ales că au fost și ei invitați! Nu putem lăsa ca această stațiune minunată să moară sub mâna unei administrații locale politizate și, în mod evident, incapabilă să o gestioneze singură în mod eficient.”

Feieș spune că la nivelul Consiliului Județean vor continua consultările și dezbaterile în vederea elaborării, până în luna noiembrie, a unui document care să traseze direcțiile de acțiune pentru revitalizarea stațiunii Moneasa.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite