Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Copiii de la Buteni au primit în dar cartea de colorat „Patimile Domnului”

Numeroși credincioşi din parohia Buteni, părinți, copii și vârstnici, au participat la Sfânta Liturghie în a patra duminică din Postul Mare, numită a Sfântului Ioan Scărarul.

Copiii de la Buteni au primit în dar cartea de colorat „Patimile Domnului”
Comentează 0

Parohia istorică Buteni, păstorită din 1992 de Părintele Iconom Stavrofor Ciucur Marian, are o istorie plină de o tradiție și unitate românească, cultural-corală și ctitorială. Corul din Buteni a fost înființat în 1881, sub conducerea lui Gavrilă Ruja.  Biserica actuală a fost târnosită în 1929 de vrednicul episcop Grigorie Comșa, în prezența Protopopului Florian Roxin, membru în Senatul României la acea dată, și a lui Vasile Goldiș. În cadrul cuvântului liturgic s-a arătat că actuala biserică, vrednică catedrală, este rezultatul implicării, jertfei și păcii lui Hristos între români. Pentru frații care au suferit (de exemplu, jertfa totală a col. Constantin Paulin, general-postmortem, din 17 aprilie 1919 de la Buteni) și pentru prietenii din orice popor și crez, generația de români după primul război mondial din Buteni a repetat: Pace vouă! Să fie pace, acesta a fost strigătul înaintașilor din Buteni. Credința creștină ne determină să privim la Cruce. Acolo, pe Cruce, se poate citi răspunsul lui Dumnezeu: acolo, pe Cruce, la ură nu s-a răspuns cu ură, la dezbinare cu limbajul dezbinării.  La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost prezentată cartea de colorat „Patimile Domnului” tipărită în Editura Arhiepiscopiei Aradului cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Copiii prezenți au primi în dar din partea Arhiepiscopiei Aradului câte un exemplar din Cartea de colorat „Patimile Domnului”. Patimile Domnului Iisus Hristos ne arată că pacea lui Dumnezeu se afirmă numai cu pacea Sa. Pacea creștină este alimentată de sacrificiul propriu, de îngăduință, de milostivire, de iertare și de iubire.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide