Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Universitatea „Aurel Vlaicu” a găzduit: Conferința internațională ASIGURAREA EGALITĂȚII DE ȘANSE PRIN MANAGEMENT EDUCAȚIONAL ȘI SERVICII DE ASISTENȚĂ PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN CONTEXTUL PROVOCĂRILOR ACTUALE.

 Universitatea „Aurel Vlaicu” a găzduit: Conferința internațională ASIGURAREA EGALITĂȚII DE ȘANSE PRIN MANAGEMENT EDUCAȚIONAL ȘI SERVICII DE ASISTENȚĂ PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN CONTEXTUL PROVOCĂRILOR ACTUALE.
Comentează 0

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad se afirmă ca prezență vie în demersurile pentru refundamentarea domeniului educațional, făcând posibilă o reală infuzie de viață în procesul formativ actual prin organizarea, în perioada 3-5 mai 2023, a celei de-a  V-a ediții a Conferinței internaționale ASIGURAREA EGALITĂȚII DE ȘANSE PRIN MANAGEMENT EDUCAȚIONAL ȘI SERVICII DE ASISTENȚĂ PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN CONTEXTUL PROVOCĂRILOR ACTUALE.

Inițiativa C.J.R.A.E. Arad a beneficiat de susținerea partenerilor, precum: Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă” Chișinău din Republica Moldova - Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială, cât și a Consiliului Județean Arad, a Inspectoratului Școlar Județean Arad.

Conferinţa Internaţională, cu desfășurare în sistem hibrid stă mărturie a faptului că barierele distanțării geografice se pot metamorfoza în oportunități pentru atingerea scopului nobil al acestui eveniment la care au participat 61 de specialiști din: Africa de Sud, Columbia, Finlanda, Grecia, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ungaria, precum și din România.

Deschiderea Conferinței internaționale Asigurarea egalității de șanse prin management educațional și servicii de asistență psihopedagogică în contextul provocărilor actuale a avut loc data de 3 mai 2023 și a fost gazduită de Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad. În plenul lucrărilor, prin prezență, dar și prin cuvintele rostite la invitația prof. dr. Toderici Ovidiu Florin, directorul C.J.R.A.E. Arad, reprezentanții Ministerului Educației, Inspectoratului Școlar Județean Arad, Consiliului Județean Arad, D.G.A.S.P.C. Arad, Universității Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă” Chișinău, Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad  au afirmat însemnătatea susținerii demersurilor de promovare a cooperării interinstituţionale pentru o mai eficientă valorificare a tuturor tipurilor de resurse din sistemul educaţional, prin dezvoltarea unei comunități colaborative.

Tematica generoasă propusă de organizatori a căpătat structură prin cele opt secțiuni propuse participanților la Conferința internațională: 1. Profesionalizare în practica managerială; 2. Consilierea școlară - proces de dezvoltare personală și profesională; 3. Practica logopedică între conștientizare și corectare; 4. Abordarea diferențiată a educabilului în context formal/nonformal; 5. Strategii de integrare a copiilor cu CES în învățământul de masă; 6. Strategii didactice utilizate în mediul online; 7. Proiecte și programe educaționale; 8. Rolul asistenței sociale în context educațional.

Oportunitatea de a aduce împreună specialişti cu notorietate, cu iniţiativă şi cu expertiză a creat, prin cele 55 de lucrări prezentate, contextul unei explorări reciproce a problematicii de real interes pentru cei peste 500 de participanți, prin prezență fizică sau online, în cele trei zile în care au avut loc activitățile propuse în Agenda Conferinței.

Viitorul volum, care va cuprinde lucrările expuse la Conferința  internațională  Asigurarea egalității de șanse prin management educațional și servicii de asistență psihopedagogică în contextul provocărilor actuale (ediția a V-a, Arad, 3-5 mai 2023) va asigura perenitatea impactului sinergic revigorant al acesteia,  pentru calitatea  managementului în educație, a serviciilor de asistență psihopedagogică și a egalității de șanse pentru toți elevii și tinerii.

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite