Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Concedieri colective la companii din industria automotive, la Arad

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă  Arad, Marinel Henteş, a declarat, pentru Agerpres, că aproximativ 450 de angajaţi ar putea să fie disponibilizaţi, conform notificărilor celor şapte companii.

Concedieri colective la companii din industria automotive, la Arad
Comentează 0

„Au fost anunţate mai mult de 450 de disponibilizări în sectorul industriei automotive, în contextul în care s-au redus foarte mult comenzile pentru maşinile electrice. Aceste informaţii le am din discuţiile pe care le-am avut cu angajatorii, care ne notifică, potrivit legii, în perioada de preconcediere, adică în perioada aceea în care ei îşi pregătesc un număr de concedieri colective”, a spus Marinel Henteş.

Cu toate acestea, o mare parte dintre cei concediaţi ar putea fi preluaţi de alte companii cu acelaşi profil, care încă mai caută personal şi s-au arătat interesate de disponibilitatea persoanelor rămase fără loc de muncă.

Rata şomajului în judeţ este de 1,4%, fiind una dintre cele mai mici din ţară.

Totuși, platforma AJOFM Arad arată că sunt disponibile 789 de locuri de muncă, cele mai multe în domeniile transporturi, construcţii, automotive şi comerţ.


Scrie un comentariu

trimite