Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Comuna Mișca - asfaltări de străzi finalizate și alte lucrări edilitare

Comuna  Mișca - asfaltări de străzi finalizate și alte lucrări edilitare
Comentează 0

Am câștigat din nou alegerile locale de anul trecut ca primar, pentru că oamenii au văzut ceea ce s-a realizat în comună în anii trecuți, reușind să modernizăm edificii, școli și să asfaltăm aproape toate străzile din comună. Ca organizare administrativă, pot spune că am fost nevoiți să schimbăm viceprimarul, iar noul viceprimar este domnul Nagy Alexandru. Fostul viceprimar este acum consilierul primarului, pentru că e nevoie de oameni care cunosc administrație și își fac munca cu conștinciozitate, iar colaborarea pe linie de serviciu cu dânsul a fost întotdeauna foarte bună. 

Desigur că pandemia ne-a afectat puțin și pe noi, însă am lucrat în tot acest timp astfel că am reușit să asfaltăm cca. 10 km de străzi în comună, ceea ce nu e chiar puțin pentru că ne-au mai rămas doar câteva străzi care se vor asfalta printr-un nou proiect. Momentan se lucrează la trotuare cu o echipă din localitatea Mișca, am finalizat deja strada principală cu o lungime de aprox. 1 km, iar acum se lucrează pe o altă stradă din Mișca.

La Satu Nou am construit cca 300 m trotuare în zona centrală a localității și urmează în curând să începem construcția de trotuare și în localitatea Vânători. Am avut lucrări ample de înlocuire a acoperișurilor la Căminele Culturale din Mișca, Vânători, Satu-Nou și Zerindu Mic. Urmează să începem lucrările de înlocuire a acoperișului la Școala Gimnazială din Vânători, iar la școala din Mișca și Satu Nou, au fost deja înlocuite, am finalizat. Asa cum am spus, am avut un proiect de asfaltare străzi în jur de 10 km pe întreaga comună care este finalizat, iar acum așteptăm să depunem un alt proiect pentru asfaltări în momentul când se deschide programul pentru lucrări de investiții, astfel încât să putem asfalta și restul de străzi neasfaltate apoi vom putea spune că avem comuna asfaltată total. Am reabilitat între timp și terenul de fotbal de la Satu Nou și am realizat o mică tribună acoperită pentru suporteri. Desigur că sunt și probleme în comună ca la toată lumea, dar sperăm să o rezolvăm în acest an.

Este o problemă veche de câțiva ani, referitoare la introducerea apei potabile în Mișca, Vânători și Satu Nou. Avem rețeaua introdusă în pământ, însă mai sunt necesare anumite componente de automatizare, pompe, etc., pentru a putea finaliza investiția și recepționa lucrarea. Am fost nevoiți să refacem proiectarea, (nu din vina noastră) iar anul acesta am primit și suma necesară de la Ministerul Dezvoltării pentru continuarea lucrărilor, iar acum avem și constructor, urmând ca anul acesta să putem preda rețeaua Companiei de Apă pentru a putea fi folosită.

O altă durere a oamenilor din comuna Mișca cât și comuna Apateu, este referitoare la drumul județean D.J. 794, între Mișca-Satu Nou și Apateu, drum care este într-o stare degradată, fiind un drum intens circulat de autobuze, utilaje agricole și camioane grele, astfel încât acum este într-o sare tot mai degradată. În urma discuțiilor purtate de curând cu Consiliul Județean Arad avem promisiunea domnului președinte C.J. că anul acesta se va reabilita.

În altă ordine de idei, avem depus un proiect la CNI pentru un cămin cultural nou la Vânători, deoarece acolo avem o populație în crestere. Și ca un exemplu, numai la școala din localitatea Vânători avem 380 de copii, iar la Mișca avem cca. 260 de copii. La Satu Nou avem doar 97 de copii. Am amenjat parcuri de joacă pentru copiii mici în fiecare localitate, atât la Mișca, Vânători, Zerindu Mic și Satu Nou, astfel încât cei mici să poată să se joace nestingheriți și în siguranță.

Evenimentele culturale au fost reduse și nici în acest an nu îndrăznim să organizăm festivități cum este serbarea câmpenească ” Fiii Satului” din cauza acestei pandemii. Din august se vor face doar nunți la Căminul Cultural și cam atât deocamdată. Ne concentrăm deocamdată pe proiectele de investiții și așteptăm ca din toamnă să putem depune alte proiecte spre finanțare.,, a încheiat primarul Haasz Tiberiu.

Stând de vorbă și cu d-nul viceprimar Nagy Alexandru, dânsul ne-a relatat că deja s-a obișnuit cu munca în administrație și este mereu pe teren, prin comună acolo unde este nevoie. ,,În primul rând mă ocup cu igienizarea peste tot în comună, la biserici, spații verzi, cimitire, cămine culturale, practic peste tot unde este nevoie. Chiar acum am venit de la Vânători, unde am montat un gard, însă zilnic este ceva de făcut. Avem și utilajele aferente întreținerii și lucrărilor edilitare din comună, cum este bulgdoexcavatorul, un tractor cu remorcă, tocătoare de resturi vegetale și lamă pentru zăpadă. Avem și cositori mecanice purtate pe umăr, astfel că în această perioadă avem de lucru zi de zi la cosit. Avem probleme cu seriozitatea firmei care colectează gunoiul menajer dar sperăm să intrăm în normal cât mai curând și la acest capitol. Este zilnic de muncă, însă dacă ne dorim o comună curată trebuie să fim mereu prezenți acolo unde este nevoie.,, a încheiat viceprimarul Nagy Alexandru.

Cunoscând comuna Mișca în urmă cu 20-30 de ani, cu drumul plin de noroi și gropi, astăzi putem spune că Mișca și satele aparținătoare au simțit o schimbare totală în bine. Desigur că încă mai sunt multe de făcut ca peste tot, însă infrastructura este pusă aproape peste tot, astfel că de acum încolo lucrurile se vor mișca mult mai ușor.

Galerie foto (100)