Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cine a primit premiul Nobel pentru Medicină. Descoperirea legată de celule


Premiul Nobel pentru Medicină a fost câștigat de trei savanți din Statele Unite și Marea Britanie: William Kaelin Jr, Sir Peter Ratcliffe și Gregg Semenza, informează CNN.

Cine a primit premiul Nobel pentru Medicină. Descoperirea legată de celule
Comentează 1

Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat în comun William Kaelin Jr, Sir Peter Ratcliffe și Gregg Semenza pentru cercetările despre modul în care celulele umane se adaptează la disponibilitatea oxigenului.

Comitetul Nobel al Academiei Suedeze a declarat, luni, că descoperirile celor trei au deschis calea către „noi strategii promițătoare de combatere a anemiei, cancerului și a multor alte boli".

Premiile Nobel 2019. Săptămâna premiilor Nobel a început la Stockolm cu acordarea premiului pentru Medicină, după care urmează marți acordarea premiului pentru Fizică - marți, la ora 12,45 ora României.

Miercuri va fi acordat Premiul pentru Chimie - la ora 12,45, iar joi la ora 14.00 va fi festivitatea acordării Premiului pentru Literatură - atât pentru 2019, cât și pentru anul trecut.

Atribuirea premiului Nobel pentru literatură din 2018 a fost amânată cu un an, după ce Academia Suedeză a fost puternic afectată de un scandal.

Vineri, 11 octombrie, va fi acordat Premiul Nobel pentru Pace, la ora 12.00, iar luni 14 octombrie, la ora 12:45 va fi decernat Premiul Sveriges Riksbank în Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel.

Scandalul legat de Nobelul pentru Literatură

Mats alm, purtătorul de cuvânt al Academiei Suedeze, instituţia care decernează premiul Nobel pentru literatură, s-a declarat încrezător că laureaţii din 2018 şi din 2019 ai acestui prestigios trofeu literar, ale căror nume vor fi anunţate împreună săptămâna viitoare, vor fi priviţi în condiţii de egalitate pe plan internaţional şi se vor bucura de o "faimă amplă", informează DPA.

"Premiile şi laureaţii din 2018 şi 2019 sunt la fel de stimaţi, iar noi credem că atenţia şi faima vor fi ample pentru ambii laureaţi", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al instituţiei suedeze, într-un e-mail transmis redacţiei DPA.

Mats Malm va anunţa numele laureaţilor premiului Nobel pentru literatură pe 2018 şi pe 2019 în data de 10 octombrie.

Atribuirea premiului Nobel pentru literatură din 2018 a fost amânată cu un an, după ce Academia Suedeză a fost puternic afectată de un scandal.

Controversele au inclus o presupusă încălcare a normelor ce reglementează conflictul de interese şi un caz de agresiune sexuală care l-a vizat pe soţul unei membre a academiei, poeta Katarina Frostenson. Ea a părăsit instituţia în acest an. Soţul ei, Jean-Claude Arnault, a fost condamnat pentru două acuzaţii de viol, în decembrie.

Instituţia suedeză a fost nevoită să se reorganizeze.

"Am lucrat intens la consolidarea organizaţiei noastre, la clarificarea proceselor şi la definirea responsabilităţilor", a declarat Mats Malm, profesor de teoria literaturii la Universitatea din Goteborg.

El a fost ales în calitate de mebru al Academiei Suedeze în decembrie 2018 şi a preluat funcţia de secretar permanent în luna iunie. Secretarul permanent al Academiei Suedeze îndeplineşte şi funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei.

Unul dintre rezultatele crizei din 2018 a fost acela că regulamentele din statutul Academiei Suedeze, formulate în 1786, au fost revizuite, permiţând membrilor - care sunt aleşi pe viaţă - să demisioneze şi să părăsească instituţia.

Un alt rezultat a fost decizia de a include un comitet extern alcătuit din cinci membri în procedura de sprijinire a activităţilor academiei "pentru a asigura o gamă mai largă de perspective şi de competenţe", a precizat Mats Malm.

Premiul Nobel pentru literatură, atribut pentru prima dată în 1901, este unul dintre premiile create după moartea industriaşului suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, conform testamentului acestuia.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite