POLITIC
Răzvan Cadar, consilier judeţean PNL, ia atitudine față de poziţia deputatului Florin Tripa
Răzvan Cadar, consilier judeţean PNL, ia atitudine față de poziţia deputatului Florin Tripa, care nu reuşeşte sub nici o formă să se ridice la nivelul funcţiei pe care o deţine.
Trotuarul de pe Calea Romanilor va fi refăcut integral
În urmă cu numai câteva zile, Primăria municipiului Arad dispunea sistarea lucrărilor de refacere a trotuarului de pe Calea Romanilor, pe sensul de mers spre Piaţa Romană, întrucât compania …
Consiliul Judeţean le cere iar parlamentarilor să aducă zboruri Tarom la Arad!
Deputatul Adrian Todor (PSD) a transmis astăzi un comunicat de presă cu privire la Aeroportul Internaţional Arad, din care reţinem ironiile faţă de faptul că la nivelul Consiliului Judeţean s-a reuşit atragerea …
Profesorii cer demisia prefectului Florentina Horgea! Proteste în fața Prefecturii!
Profesorii arădeni afiliați Colegiului Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au decis să înceapă astăzi protestele deoarece Guvernul nu acceptă încheierea unui …
Ionel Bulbuc (PNL): “PSD nu este în stare să dea Aradului Cetatea promisă! Deputați slabi, guvernare slabă!”
Ionel Bulbuc, consilier PNL este de părere că deputatul PSD Todor nu este capabil să rezolve situația Cetății Aradului, este interesat doar să apară în mass-media cu acuzații nefondate la adresa …
Consiliul Judeţean continuă să pretindă Guvernului respect faţă de arădeni!
Deputatul Florin Tripa acuză Consiliul Judeţean că nu avem atribuţii în solicitarea despăgubirilor pentru arădenii afectaţi de urgia din 17 septembrie. De asemenea, într-un comunicat de presă de …
Se confirmă oficial: Guvernul a tăiat de la finanţare 57 de kilometri de drumuri judeţene
Printr-o adresă oficială, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală de Dezvoltare Regională şi Infrastructură, comunică următoarele: „Conform …
Ambasadorul Mexicului, în vizită la Consiliul Judeţean
Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a primit astăzi, 02.10.2017, vizita Excelenţei Sale, Jose Arturo Trejo Nava, ambasadorul Mexicului la Bucureşti.
Guvernul PSD generează scumpiri în lanţ
Scumpirea benzinei, motorinei, gazelor şi a curentului generează un val de scumpiri. Guvernul PSD este la originea acestor majorări de preţuri, chiar dacă încearcă să găsească vinovaţi în altă parte.
Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad „Ne dorim o strategie turistică unitară, împreună cu Centrele de Informare Turistică din judeţ”
Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Centrelor de Promovare Turistică din judeţ.
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











