Național
Glad Varga (PNL): „Prin protejarea mediului, ne protejăm pe noi!”
Deputatul arădean Glad Varga este semnatarul a două propuneri legislative strâns legate de protejarea mediului. Prima se referă la asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice, iar cea de a doua …
Sentință istorică într-un dosar care se judecă de NOUĂ ani. Mazăre și Constantinescu riscă...
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) ar putea pronunţa, miercuri, o primă decizie în dosarul în care fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre este acuzat de retrocedarea ilegală a …
Glad Varga (PNL): "Majorările salariale sunt nesemnificative dacă din ianuarie 2018 angajatul va plăti și contribuțiile angajatorului!"
Deputatul liberal, Glad Varga, membru al Comisiei de Muncă și Protecție Socială, trage un semnal de alarmă la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cod roșu de proteste. 10.000 de funcționarii publici ies în stradă, inclusiv angajaţii de la ANPC
Funcționarii publici din primării, consilii județene și prefecturi protestează, marți, 30 mai, prin încetarea activității și organizarea unui miting în fața Camerei Deputaților. La aceştia se adaugă şi …
Angajații ROMATSA intră în grevă generală. Zboruri anulate. Procesul a fost amânat pentru ora 13.30
Angajaţii ROMATSA intră în grevă, la ora 9.00, au anunţat reprezentanţii Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), după ce luni negocierile sindicatului cu conducerea regiei Romatsa, care are …
Angajaţii ROMATSA declanşează greva generală pe 30 Mai, la ora 9.00. Două treimi din zboruri, anulate
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) şi reprezentanţii ROMATSA s-au întâlnt cu ministrul Transporturilor, luni, pe fondul grevei anunţate de controlorii de trafic aerian. Negocierile au …
Ministrul Educației vrea să schimbe Bacalaureatul pentru elevii de la liceele tehnologice
Ministrul Educației vrea să schimbe Bacalaureatul pentru elevii de la liceele tehnologice. Modificările vor fi cuprinse în noua lege a educației, care va fi gata în 2018.
Accident grav în apropiere de Craiova. Doi frați, de 23 şi 24 de ani, și-au pierdut viața
Tragedie. Doi tineri, frați, fata și băiat, de 23 si 24 de ani, din Balș, județul Olt și-au pierdut viața, duminică după-amiaza într-un accident îngrozitor care a avut loc în apropere de Craiova.
Anunț de ultimă oră de la ANAF. Intră în vigoare de la 1 iunie
,,Spaţiul Privat Virtual'' este disponibil, din 1 iunie, atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit, cât și persoanelor juridice sau entităților fără personalitate juridică …
Tânărul împuşcat în plină stradă la Brăila a murit. Care a fost ultima postare a acestuia
Cristian Brot, tânărul de 28 de ani împuşcat în plină stradă în Brăila, a murit la spital. În ultima postare a sa, Cristian Brot nu părea să bănuiască ce nenorocire i se va …
Uniunea Europeană pregăteşte noi restricţii pentru TikTok şi Instagram din cauza funcţiilor considerate adictive pentru copii
Uniunea Europeană pregăteşte noi măsuri împotriva platformelor sociale precum TikTok şi Instagram, vizând funcţiile considerate …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Noua aplicație a lui Elon Musk explodează în App Store și arată cât de mare vrea să devină X
Elon Musk a obținut un nou semnal că planul lui pentru X nu mai stă doar în postări și scandaluri. XChat, noua aplicație de mesagerie …
OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google
ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …
Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare
Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …
NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART
NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …










