Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Scripciuc, 50! „Dar pe noi, cine ne-a întrebat?”

Fotografia a evoluat spectaculos, în timp, ca proces tehnic de execuție, ca încadrare într-un câmp tehnico-estetic aparținător și, bineînțeles, ca definiție. Dacă pe la-nceputurile ei, …

Comentează 1

Mai mulți migranți au fost depistați cu ajutorul dronei la frontieră

Poliţiştii de frontieră arădeni de la Nădlac II au depistat ascunși în două mijloace de transport şapte cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Cu …

Comentează 1

Câţi câini au fost îndepărtaţi în două zile de pe domeniul public de Poliţia Locală şi Serviciul Ecarisaj

Poliţiştii locali anunţă că17 câini au fost îndepărtați de pe domeniul public, în numai două zile, ca urmare a colaborării echipelor din teren aparținând Poliției Locale și Serviciului …

Comentează 1

Investiții de peste 36 de milioane de lei în Pâncota, Cermei și Zădăreni

Noi investiții prin programul guvernamental Anghel Saligny au fost anunțate de deputatul PNL Arad, Sergiu Bîlcea. Contractele pentru trei localități arădene au fost semnate de Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea. …

Comentează 1

Doi „consumatori” s-au luat la bătaie în faţa unui parc de copii; unul a fost doborât la pământ, iar cel de-al doilea, încătuşat (FOTO)

Doi „consumatori” s-au luat la bătaie, în Vlaicu, în faţa unui parc de copii. Unul dintre ei a fost doborât la pământ, iar celălalt a sfârşit încătuşat, dus la Poliţia …

Comentează 1

Invitație la „Noaptea Bibliotecii Arădene”

Vineri, 06 octombrie 2023, începând cu orele 17:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, organizează „Noaptea Bibliotecii Arădene”, …

Comentează 1

Șapte persoane au fost arestate de DIICOT în dosarul gunoaielor

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a șapte inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,  contrabandă în …

Comentează 1

Militon Șerb, fostul primar al comunei Livada, a trecut în neființă

Militon Șerb s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. 

Comentează 1

Autorizație de construire pentru Centura de Sud-Est; în cât timp trebuie finalizată lucrarea

Astăzi a fost emisă autorizația de construcție pentru Centura de Sud-Est a municipiului Arad, un proiect al Consiliului Județean. Aradul este județul cu cele mai mari investiții în infrastructura rutieră, potrivit …

Comentează 3

Două străzi din Sânicolau Mic, aflate în proprietate privată, îşi primesc numele

A fost demarată procedura de transparenţă în cazul a două străzi din Sânicolau Mic, care urmează să-şi primească numele. Este vorba despre străzile Atlantis şi Corint.

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI

12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.

Comentează

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează

De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune

Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …

Comentează

Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri

Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …

Comentează