LOCAL
Transferul lui Denis Man la Steaua, aduce, pentru o perioadă, siguranța financiară a clubului UTA
”Denis Man este un băiat cu personalitate nu numai în teren , dar și în viața lui extra sportivă”, a declarat astăzi Roland Nagy la despărțirea oficială de talentatul jucător crescut la …
Denis Man s-a despărțit în această dimineață de foștii lui coechipieri
La antrenamentul cu public de pe Motorul, Denis Man a venit în civil. Însoțit de tatăl său, talentatul jucător al UTA-ei , cu o privire nostalgică în ochi și-a luat rămas bun de la antrenori, membri din …
Acţiuni ISU Arad în luna august
În luna august 2016, pe teritoriul judeţului Arad s-au produs 781 situaţii de urgenţă care au necesitate intervenţia forţelor profesioniste sau voluntare. Din numărul total de situaţii de urgenţă 691 au fost …
Capodopere clasico – romantice în prima seară de avanstagiune concertistică arădeană
Wolfgang Amadeus Mozart, geniul muzicii secolului al XVIII-lea şi Felix Mendelssohn Bartholdy, copilul minune al începutului de secol XIX, se întâlnesc în primul simfonic al lunii septembrie, o …
Dovada plăţii amenzii aplicate de Poliţia de Frontieră se poate transmite online
Începând cu 1 septembrie, Poliţia de Frontieră, la fel ca alte instituții publice, a pus la dispoziţia cetăţenilor un formular online pentru transmiterea dovezii de achitare a amenzii.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Universitatea Semmelweis din Budapesta au pus bazele unei cercetări ştiinţifice internaţionale în domeniul medicinei:
Biologia cancerului, genetică clinică, neurobiologie, toxicologie, nanotehnologii, inginerie tisulară şi fitomedicină O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. …
UVVG, prezentă la manifestările culturale organizate de Societatea de Limba Română din Voivodina, Serbia
În cadrul manifestărilor ştiinţifice şi culturale, organizate de Societatea de Limba Română din Voivodina, Serbia, la Casa de Cultură din Satu Nou şi la Centrul de Cultură din Vârşeţ, în data de …
Maria Furnea - vernisaj la Galeria ALFA
Marţi, 6 septembrie, începând cu ora 17,00, Galeria ALFA va găzdui vernisajul expoziţiei pictoriţei Maria Furnea.
Centrul Magia Cuvantului se redeschide
"Asociatia "Magia Cuvantului" redeschide portile Centrului de storytelling "Casuta povestilor" spre o lume minunata de povesti si teatru. Cursurile vor incepe de luni 12 septembrie , de luni pana vineri …
Ramona Lile: „A început sesiunea a doua de înscrieri la UAV”
Înscrierile pentru studii de licenţă şi de master au început din 2 septembrie şi vor continua până în 10 septembrie la sediul rectoratului UAV din Bd. Revoluţiei nr.77. Pentru candidații la …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











