LOCAL
Proiectul "Învăţare-Predare. O astfel de abordare?" a fost un succes
Proiectul Învăţare-Predare. O astfel de abordare? s-a desfăşurat la nivelul municipiului Arad şi a avut ca obiectiv principal creșterea calității experienţei educaţionale prin activităţi concrete care au condus …
FOTO | Un arădean, prins pentru a doua oară descărcând gunoaie în zona Alfa
Deși încasase deja o amendă de 1.000 de lei de la Poliția Locală, un bărbat de 44 de ani din Arad a recidivat și a descărcat o remorcă de gunoaie lângă autostradă. ”Lipsa de bun simț a atins cote …
Mii de arădeni, fără pensii și ajutoare sociale. Poștașii continuă protestul și refuză să distribuie banii
Este a doua zi în care poștașii arădeni nu lucrează. Oficiile sunt închise publicului, iar pensiile și ajutoarele sociale nu au mai fost trimise beneficiarilor.
Călin Bibarț : „Aradul va beneficia de fonduri de la CNI”
Viceprimarul Municipiului Arad, domnul Călin Bibart s-a întâlnit astăzi cu domnul Adrian Cefalan, director în cadrul Companiei Naționale de Investiții, care a venit în Arad pentru discuții privind …
Diseminarea rezultatelor Proiectului MASPA DGASPC Arad
Proiectul “MASPA – Măsuri pentru promovarea non discriminarii și incluziunii sociale în mediul școlar, comunitate și pe piața muncii, pentru persoanele cu autism, cu focus pe comunitățile de roma” …
Maria Solomie - Marele Trofeu la “Provocarea Talentelor”
Maria Anastasia Solomie, elevă în cadrul Palatul Copiilor Arad, a obținut Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Artă „Provocarea talentelor”, desfășurat recent la Bacău. La acest festival …
CARAVANA S.M.U.R.D LA ARAD
Caravana “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă va ajunge la Arad în zilele de 29 şi 30 octombrie şi va fi amplasată, în faţa Palatului …
Investiţie importantă la Şepreuş
Domnul Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Arad, însoţit de consilierul judeţean Răzvan Cadar, au participat joi, 27.10.2016, la inaugurarea unui tronson de 11,2 km de drumuri comunale …
Acțiuni pentru cinstirea eroilor arădeni
Ca în fiecare an, în perioada cuprinsă între 25 octombrie, când se sărbătorește Ziua Armatei Române și 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională, în județul Arad au loc …
FOTO | Noul stadion al Aradului primește 2,5 milioane de euro de la București
Stadionul Municipal ”Francisc Neuman” va beneficia de co-finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











