Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Percheziţii de amploare în Arad și alte 22 de judeţe și 98 de locații, într-un dosar de evaziune fiscală

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează, marţi dimineaţă, percheziţii în 23 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală.

Comentează 0

Masă rotundă la Consiliul Judeţean Arad, cu reprezentanţi ai minorităţilor românilor din Serbia

La Consiliul Judeţean Arad a fost organizată, vineri, 2 martie, masa rotundă ,,Proiectele și problemele românilor din Serbia”, la care au participat reprezentanţi ai minorităţilor românilor din Serbia şi …

Comentează 0

În câteva zile, maşinile staţionate neregulamentar vor fi ridicate!

În curând, mașinile staţionate neregulamentar pe partea carosabilă sau vehiculele fără stăpân și abandonate pe domeniul public sau privat al statului ori al Municipiului Arad  vor putea fi ridicate, …

Comentează 0

S-a dat startul concursului "Arad, orașul copilăriei mele!"

Ştim că Arad este un oraş cu mulţi copii talentaţi, tocmai de aceea, Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură în cadrul proiectului Farmecul Copilăriei – Arădenii Retraiesc Amintiri …

Comentează 0

Trei irakieni au fost prinși după ce au încercat să iasă ilegal din țară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat trei persoane din Irak care au încercat să iasă ilegal din ţară, evitând controlul de …

Comentează 0

Trei zile cu 5 evenimente internaţionale majore în Arad, organizate de Consiliul Judeţean

În perioada 1-3 martie, Consiliul Judeţean Arad a organizat cinci evenimente internaţionale majore, cu 21 de invitaţi din Statele Unite, Germania, Serbia, Ungaria şi România.

Comentează 0

Doi profesori universitari americani despre contextul politic al Marii Uniri, la Consiliul Judeţean Arad

Consiliul Judeţean continuă seria manifestărilor dedicate Anului Centenar. Sâmbătă, 3 februarie, la Consiliul Județean Arad, a avut loc o conferință internaţională, intitulată ,,Politica Statelor Unite ale …

Comentează 1

Grupul Tronos la Filocalia

Primul eveniment din cadrul proiectului Filocalia, organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad şi Arhiepiscopia Aradului, este concertul susţinut de Grupul Tronos al Patriarhiei Române, …

Comentează 0

Concert simfonic de Ziua Femeii

Teme de dragoste din muzica de film sau din aceea a teatrelor de pe Broadway, din spectacole de operă și balet, sau din repertoriul pop /rock al ultimelor decenii, revin în programul simfonic din seara de 8 Martie 2018, …

Comentează 0

Artist arădean la Bufnițe: Paul Feier  / smells like BARAKA

Timp de patru luni grupul de artiști Baraka va fi prezent pe simeza celei mai dinamice librării din România, ”La două Bufnițe” din Timișoara. Spațiul librăriei e astfel conceput încât să …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Microsoft colaborează cu Starlink pentru a extinde accesul la internet în comunitățile defavorizate

​Un nou parteneriat între Microsoft și serviciul de internet prin satelit Starlink urmărește să reducă decalajul digital în zonele …

Comentează

61 de autorități de confidențialitate din întreaga lume cer măsuri ferme împotriva deepfake-urilor generate cu AI

Un grup format din 61 de autorități de protecție a datelor și confidențialitate din întreaga lume solicită platformelor online și …

Comentează

Majoritatea firmelor nu văd încă beneficii reale de productivitate din utilizarea AI

Deși investițiile în inteligență artificială cresc accelerat la nivel global, majoritatea companiilor spun că nu au obținut încă …

Comentează

88 de națiuni semnează Declarația AI de la New Delhi la summitul din India

Un număr de 88 de state au semnat la New Delhi o declarație comună privind dezvoltarea și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, …

Comentează

SUA respinge „total” guvernanța globală a inteligenței artificiale la summitul din India

Statele Unite au transmis un mesaj ferm la summitul dedicat inteligenței artificiale organizat în India, respingând ideea unei …

Comentează

Sistem de inteligență artificială chinezesc depășește instrumentele existente în diagnosticarea bolilor rare

​Un nou sistem de inteligență artificială dezvoltat în China ar fi demonstrat performanțe superioare în identificarea bolilor rare, …

Comentează

Microsoft va încasa 20% din veniturile OpenAI până în 2032

Microsoft ar urma să încaseze 20% din veniturile OpenAI până în 2032, potrivit informațiilor despre structura financiară a …

Comentează

Spania deschide o anchetă împotriva X, Meta și TikTok privind imagini ilegale generate cu AI

Autoritățile din Spania au dispus deschiderea unei anchete care vizează platformele X, Meta și TikTok, în contextul apariției unor imagini …

Comentează 2

Boom-ul AI afectează piața hardware: prețurile electronicelor cresc pe fondul crizei de memorie

Creșterea accelerată a cererii pentru aplicații de inteligență artificială începe să afecteze lanțurile globale de aprovizionare, iar …

Comentează

Google anunță Gemini 3 Deep Think, versiune AI optimizată pentru sarcini complexe

Google a anunțat lansarea Gemini 3 Deep Think, o versiune actualizată a modelului său de inteligență artificială, prezentată ca fiind …

Comentează