LOCAL
Ce a pățit un bărbat care făcea gesturi obscene, cu pantalonii în vine, la Podgoria
Aflat într-o avansată stare de ebrietate, un arădean în vârstă de 61 de ani, pe jumătate dezbrăcat, s-a amuzat făcând gesturi obscene și adresând injurii trecătorilor aflați în zona …
„Sărbătoare la Buteni”, un festival folcloric foarte frumos
Duminică 18 august la Buteni a avut loc o altă sărbătoare culturală de excepție care a adunat foarte multă lume, așa cum este de obicei la Buteni ori de câte ori este organizat un eveniment cultural. Dacă la …
Iustin Cionca: Am început lucrările la noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaş
În timp ce în ţară problemele spitalelor de psihiatrie sunt investigate de Ministerul Sănătăţii, la Arad, Consiliul Judeţean investeşte într-un spital de psihiatrie nou, care va fi printre cele mai …
Sergiu Bîlcea: „Sâmbătă sărbătorim 120 de ani de fotbal în Arad și în România!”
120 de ani de fotbal în Arad și în România se vor aniversa printr-o zi specială dedicată sportului rege, în centrul Aradului și pe stadionul Motorul. Este unul dintre cele mai importante evenimente ale …
Conferințele Historia, ediția a II-a: Arad 1900, mica Vienă
Integrându-l în mod fericit programului Zilelor Aradului, Centrul Municipal de Cultură Arad organizează unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale verii: Conferințele Historia.
Accident cu Dacie Duster contra Ford şi cinci victime în dreptul monumentului din Păuliş
Astăzi, în jurul orei 13.00, în dreptul Monumentului de la Păuliş, a avut loc o ciocnire între un Ford Focus şi o Dacie Duster. În urma accidentului au rezultat cinci victime. Pentru descarcerarea …
Osemintele unor militari maghiari vor fi înhumate la Pomenirea. Vezi cum s-a ajuns la această situație
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, responsabil cu elaborarea şi asigurarea aplicării strategiei şi politicilor în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război, a solicitat Primăriei Municipiului Arad …
Zilele Aradului sărbătorite de istorici: Primăria găzduiește Conferința „Orașul Arad în contextul istoric al României Mari”
Zilele Aradului sunt sărbătorite și de istorici. Asta în condițiile în care Primăria găzduiește Conferința Științifică Națională „Orașul Arad, în contextul istoric al României …
Bărbat înecat în lac la Pădurice
Marți, 20 august, în jurul orei 10:20 a sosit un apel prin 112, in care un cetățean anunța faptul că a văzut o persoană care a sărit in lacul de la Podgoria și nu a mai ieșit. La fata locului s-au …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











