LOCAL
Coronavirusul a mai făcut 4 victime în sâmbăta Paștelui
Informare de presă: 18 04: Deces 418 Bărbat, 64 ani din județul Sibiu. Internat pe data de 07.04.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Dată …
Cine au fost ajutoarele iepuraşului pentru copiii din spital
Polițiștii și pompierii arădeni, cu sprijinul D.S.P. Arad și al Asociației “Cetatea Voluntarilor” au dat o mână de ajutor iepurașului, pentru ca micuții pacienți ai Spitalului de boli infecțioase …
Aradul în topul județelor la testările pentru depistarea COVID-19
Județul Arad are trei testere PCR care funcționează din data de 26 martie, respectiv 4 aprilie. Zilnic se fac minim 250 teste, în funcție de protocolul stabilit la nivel național. La o populație de …
Precizările autorităților cu privire la noaptea de Înviere şi în ziua de Paşte
INFORMARE DE PRESĂ: 18. 04 ATENŢIE: Anul acesta slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) și de Sfintele Paşti vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea …
Spitalul Județean Arad a fost dotat cu un sistem automat de extracție ARN, ce scurtează timpul de prelucrate al testelor
Informare 18.04.2020 În Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a ajuns astăzi un sistem automat de extracție ARN, necesar în prelucrarea probelor pentru cele …
Mesajul de Paști al președintelui Iustin Cionca
Dragi arădeni, Anul acesta sărbătorim Paștele într-un context mondial extrem de trist. Și Aradul este puternic lovit în acest război pe care nimeni nu și l-a dorit și al cărui proporții nimeni nu l-a …
391 de cazuri confirmate la Arad
BULETIN DE PRESĂ - 18 Aprilie 2020, ora 13.00 De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină …
Polițiștii arădeni, în continuare alături de comunitate
Politistii Postul de Poliție Transporturi Arad împreună cu Postul de Poliție T.F. Aradul Nou, din economii personale, s-au mobilizat și au oferit în sprijin bătrânilor și familiilor nevoiașe din …
Donație de vin din partea domnului Balla Geza
Unul dintre cei mai renumiți producători de vin din Podgoria Miniș-Măderat, Balla Geza, a oferit 700 de sticle de vin, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, tuturor cadrelor medicale aflate în linia întâi, …
Un arădean și încă cinci români, răpuși azi de coronavirus
Informare de presă: 18 04 Deces 412 Bărbat, 60 ani din judeţul Arad. Internat în Spitalul Județean de Urgență Arad în data de 02.04.2020. Rezultat pozitiv pe data de 02.04.2020; retestat pozitiv …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Noua aplicație a lui Elon Musk explodează în App Store și arată cât de mare vrea să devină X
Elon Musk a obținut un nou semnal că planul lui pentru X nu mai stă doar în postări și scandaluri. XChat, noua aplicație de mesagerie …
OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google
ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …
Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare
Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …
NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART
NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …
OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul model cu capabilități native de utilizare a computerului
OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul său model generalist cu capabilități native de utilizare a computerului, într-un pas care mută …












