Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Operatorii care întrețin spațiile verzi fac lucrări de combatere a ambroziei

 Primăria Municipiului Arad aduce în atenția cetățenilor faptul că aspectele cu privire la combaterea ambroziei sunt reglementate prin Legea nr. 62/2018, al cărei norme metodologice de aplicare au fost publicate …

Comentează 0

Au condus băuţi şi au provocat accidente

Doi bărbaţi care au crezut că îşi pot stăpânii vehiculele cât sunt sub influenţa alcoolului, au provocat accidente. În primul caz, un tânăr de 25 de ani din Bârsa, a fost rănit după ce …

Comentează 0

Grădinile intravilane necultivate se transformă în „curți construcții” și vor fi impozitate corespunzător

Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Agricol, anunţă cetăţenii municipiului Arad că, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia legală de a utiliza grădinile intravilane declarate ca fiind incluse la …

Comentează 0

Sergiu Bîlcea: „Intrăm într-o etapă nouă, repornim economia”

Astăzi România a intrat într-o etapă nouă după starea de urgenţă, dar rămânem în stare de alertă. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a reprezentat alături de …

Comentează 0

Ramona Lile „ UAV oferă gratuit pregătire on line pentru Bacalaureat”

Universitatea ,,Aurel Vlaicu” Arad vine în sprijinul elevilor din clasele a XII-a şi pune la dispoziția acestora un program online de pregătire gratuită, începând de luni, 11 mai, pe platforma Skype, …

Comentează 0

HOTĂRÂRE nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă + Anexa (Descarcă Declarația pe proprie răspundere)

DESCARCA DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE - STARE DE ALERTĂ HOTĂRÂRE nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a …

Comentează 0

Iustin Cionca a verificat lucrările de la Căpâlnaș

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a verificat, ieri, lucrările de la Căpâlnaș, iar concluzia sa a fost că „se lucrează bine”.

Comentează 0

Ce puncte de trecere a frontierei rămân închise, după declanșarea stării de alertă

Mai multe puncte de trecere a frontierei rămân închise și după ce România a ieșit din starea de urgență și a intrat în starea de alertă. Conform anexei la Hotărârea nr.24/14.05.2020 a …

Comentează 0

Campanie ARQ: #STĂMACASĂ

Autoritățile au impus, începând de miercuri, 25 martie, ora 12, un regim dur de izolare pentru români, pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19. Rostul acestor măsuri trebuie văzut în …

Comentează 1

Au fost anunțate încă 7 victime ale coronavirusului pentru ziua de joi

  Informare de presă Sursa INSP Deces 1047 Bărbat, 57  ani, municipiul București. Dată confirmare: 15.04.2020. Dată deces: 13.05.2020. Comorbidități:  …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile

Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …

Comentează

Noua aplicație a lui Elon Musk explodează în App Store și arată cât de mare vrea să devină X

Elon Musk a obținut un nou semnal că planul lui pentru X nu mai stă doar în postări și scandaluri. XChat, noua aplicație de mesagerie …

Comentează

OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google

ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …

Comentează 1

Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare

Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …

Comentează

ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem

ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …

Comentează 1

Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine

Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …

Comentează

Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional

Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …

Comentează

UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială

UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …

Comentează

NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART

NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …

Comentează 1

OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul model cu capabilități native de utilizare a computerului

OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul său model generalist cu capabilități native de utilizare a computerului, într-un pas care mută …

Comentează