LOCAL
Răzvan Cadar: „Sprijinim sportul de masă, sportul amator și cluburile de juniori, cadeți și tineret”
Consilierii județeni au aprobat metodologia prin care se pot acorda forme de sprijin structurilor sportive din județul Arad care solicită finanțarea cheltuielilor de funcționare sau de natură salarială. Acest proiect de …
Noul sediul al Direcției Județene de Evidență a Populației a fost finalizat și recepționat; unde s-a mutat instituţia
Noul sediu al Direcției Județene de Evidență a Populației este finalizat. Clădirea este situată în zona UTA, în apropierea bisericii ortodoxe noi. Aici, arădenii care își schimbă actele de identitate, …
La Judeţean se fac amenajări pentru amplasarea unui computer tomograf şi a unui angiograf periferic
Consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru efectuarea unor amenajări interioare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în vederea amplasării unor echipamente medicale.
Mai mulți cetățeni străini au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul țării
Ieri seară, mai mulți cetățeni străini au fost escortați în afara granițelor țării, față de aceștia fiind dispuse măsuri de interdicție de a intra în România.
Proiect de 12 milioane de euro: CJA ia în calcul modernizarea întregului bloc operator al Spitalului Județean
Pentru că infecțiile nozocomiale reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa pacienților spitalizați, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a pus în discuție modernizarea totală a blocului …
130 de cabinete noi de vaccinare
Începând de luni, 1 martie a.c., 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech. 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, …
Iustin Cionca: „Una dintre cele mai moderne grădinițe din România, deschisă azi la Săvârșin”
Una dintre cele mai frumoase grădinițe din România a fost inaugurată astăzi în comuna Săvârșin, de către Casa Regală și primarul Ioan Vodicean, respectiv președintele Consiliului Județean Arad, Iustin …
SITUAȚIA LA ZI A CAZURILOR DE COVID-19 ÎN LOCALITĂȚILE JUDEȚULUI ARAD
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad …
3.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care la Arad 80
BULETIN DE PRESĂ - 26 februarie 2021, ora 13.00 Până astăzi, 26 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 795.732 de cazuri de persoane …
Zeci de migranți au fost descoperiți în automarfare sau la „frontiera verde”
Treisprezece afgani au fost depistaţi, de poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac şi Nădlac II, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat în Ungaria, ascunşi în automarfare. …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











