LOCAL
29 de migranţi din Siria şi Irak, ascunşi printre piese auto într-un automarfar (VIDEO)
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Nădlac și Biroului de Poliție Autostradă, au depistat, în cadrul unor …
500 de tone de material antiderapant au fost răspândite, azi-noapte, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a țării
Aproape 500 de tone de material antiderapant au fost răspândite azi-noapte pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Închiderea exerciţiului bugetar; care este programul calendaristic pentru efectuarea prin Trezoreria Statului a principalelor operațiuni
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timişoara care coordonează şi activitatea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad a dat publicităţii programul calendaristic pentru efectuarea prin …
Polițist surprins într-o filmare cum scoate pistolul la un șofer de tir
Imagini video au apărut pe rețelele de socializare în care un polițist îndreaptă pistolul spre un șofer de tir, tras pe dreapta. Incidentul a avut loc pe DN7, iar IPJ Arad a anunțat astăzi că au fost …
Incendiu pe strada Renașterii
Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit astăzi cu un echipaj de stingere pentru lichidarea unui incendiu la o anexă cu rol de magazie de lemne în municipiul Arad, pe strada Renașterii.
Victor Socaciu a murit la 68 de ani
Cântărețul Victor Socaciu a murit, luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, a anunțat fiica artistului folk într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Artistul a suferit în trecut de un …
Jandarmii au depistat o femeie care avea asupra sa peste 700 de articole pirotehnice
O femeie de 45 de ani din Arad, a fost depistată de către jandarmi având asupra sa materiale pirotehnice din categoria celor care, pentru deținere sau comercializare, este necesară calitatea de artificier, respectiv de …
Controale la 60 de adrese. Mai mulți arădeni care au venit acasă de sărbători au fost amendați pentru că nu au stat în carantină
Amenzi de 4000 de lei au fost încasate de patru arădeni care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu. În perioada 24-26 decembrie, jandarmii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru limitarea …
Accident cu patru victime, pe drumul Arad-Șiria
În seara zilei de ieri, 26 Decembrie 2021, în jurul orei 23,30, pe DJ 709, între Horia și Șiria a avut loc un eveniment rutier.
23 de îmbolnăviri azi în Arad din 566 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în toată țara
BULETIN DE PRESĂ - 27 decembrie 2021, ora 13.00 Până astăzi, 27 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.803.311 cazuri de …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











