LOCAL
Gheorghe Falcă: „Îmi doresc ca fiica mea și fiicele dumneavoastră să nu simtă niciodată că anumite căi sau alegeri le sunt închise, ori imposibile, doar pentru că întâmplarea a făcut ca ele să se nască femei”
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad, a transmis un mesaj cu privire la evenimentul organizat de Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, pe tema promovării femeilor în politică.
AGRONOMO: Demonstrație pe teren cu tocătoare vegetale de ultimă generatie, cu post de conducere sau radiocomandate
In data de 1 Noiembrie 2022, mai multe persoane, reprezentanti ai unor institutii publice alaturi de fermieri din zona aradului, au …
Un consilier local USR este acuzat că a bătut un consătean
Un consilier local USR Vladimirescu, Raul Rareș Duca, este acuzat că ar fi bătut un localnic din comună, iar polițiștii arădeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptă.
S-a obținut finanțarea pentru cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, care se va construi în zona Grăniceri-Pilu
Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România, controlat de omul de afaceri Emanuel Muntmark, a semnat un acord cu Rezolv Energy, companie deținută de fondul britanic de investiţii Actis, …
Glad Varga: Prin intermediul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare”, gospodăriile pot primi o finanţare de până la 1.900 de euro
Deputatul liberal Glad Varga, membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că au început înscrierile pentru Programul „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi …
Tribunalul Arad şi judecătoriile arondate, instanţe eficiente sau foarte eficiente
La fel ca în anii trecuți, Tribunalul Arad și judecătoriile arondate stau bine la capitolul eficiență, fiind, conform indicatorilor stabiliți de Consiliul Superior al Magistraturii, instanțe eficiente sau foarte …
Comisarul-șef Adrian Șimon, care a condus Serviciul de Investigații Criminale, a trecut în rezervă
Şeful Serviciului Investigații Criminale, comisarul-șef Adrian Șimon, a ieșit la pensie după 25 de ani de activitate în cadrul IPJ Arad.
Spectacolul „Escu”, ANULAT
O întâmplare nefericită ne pune în situația de a anula avanpremiera spectacolului „Escu”, programată în 3 noiembrie, de la ora 19.00
(VIDEO) Jandarmii l-au prins pe minorul care a spart patru autoturisme, în zona Podgoria
Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu a observat pe strada Nelu Aristide Dragomir din municipiul Arad, în zona localului ,,Pisica Albastră" un tânăr ce transporta o trusă de scule, pe o …
Iustin Cionca: „Lucrările de extindere a Unității Primire Urgențe de la Spitalul Județean se apropie de final!”
Lucrările de extindere a Unității Primire Urgențe de la Spitalul Județean sunt foarte avansate și proiectul se apropie de finalizare, înainte de termenul prevăzut în contract! Lucrarea este finanțată de …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …











