Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Inaugurare de troiţe, hram şi serbare românească la Chitighaz (Ketegyhaza), Ungaria

  În data de  data de 6 noiembrie 2022, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a participat la sărbătorirea hramului Bisericii Ortodoxe Române din Chitighaz (Ketegyhaza), …

Comentează 0

Rectificare bugetară la ședința CLM de astăzi

Între cele 25 de puncte aflate pe ordinea de zi la ședința Consiliului Local Municipal care va avea loc astăzi, la orele 15.00, se regăsește și un proiect care vizează rectificarea bugetului municipiului. Dacă …

Comentează 0

Aradul va avea programe de studii organizate în parteneriat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea „Babeș-Bolyai” (FOTO)

Sala Ferdinad a Palatului Administrativ a fost neîncăpătoare astăzi, fiind gazda unui eveniment academic important pentru Arad. Asta, în condiţiile în care rectorul Universităţii de Vest „Vasile …

Comentează 1

Conferința internațională a UAV

Conferința cu tema „Siguranța publică și nevoia de capital social ridicat”, ediția a IV-a, s-a derulat la finele săptămânii trecute la CJA și UAV. A fost organizată de către Centrul de Cercetare …

Comentează 0

250 milioane de euro destinate autorităţilor locale care doresc să producă energie din surse regenerabile pentru consum propriu

Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că autorităţile administraţiei publice locale pot depune începând de mâine, 8 noiembrie 2022, ora …

Comentează 0

Afecțiunile respiratorii de sezon încep să își facă tot mai simțită prezența în rândul copiilor!

Afecțiunile respiratorii de sezon încep să își facă tot mai simțită prezența în rândul copiilor! În cadrul Secției Clinice Pediatrie II, doar în ultimele 72 de ore au necesitat …

Comentează 0

Gheorghe Seculici: "Partidele arădene să facă front comun pentru Arad"!

Este nevoie de o colaborare între toate partidele parlamentare arădene, pentru marile proiecte locale, susține arhitectul Gheorghe Seculici, presedintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad. Este vorba …

Comentează 8

Oameni noi: Userista Clotilde Armand - sesizare penală din partea ANI cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane

Clotilde Armand, primăriţa Sectorului 1, unul dintre purtătorii de stindard ai USR la nivel naţional, s-a trezit cu o sesizare penală făcută pe numele ei de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Motivul? Ar exista …

Comentează 0

46 de migranți au fost găsiți în două TIR-uri de polițiștii de frontieră arădeni

Poliţiştii de frontieră de la Vărșand și Nădlac II au descoperit 46 de cetăţeni din Siria, Nepal, Sri Lanka și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două …

Comentează 0

Mai multe școli din Arad, incluse în programul „Masa caldă”

În anul școlar 2022-2023, pe perioada desfășurării cursurilor, preșcolarilor și elevilor din 300 de unități de învățământ preuniversitar de stat, li se va acorda, zilnic, cu titlu gratuit, …

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?

Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …

Comentează

Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?

Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …

Comentează

Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI

12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.

Comentează

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează