LOCAL
Ramona Lile „UAV a organizat forumul pentru sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE”
Ramona Lile „UAV a organizat forumul pentru sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE” În perioada 17-19 noiembrie, la Arad, la Universitatea ”Aurel Vlaicu” se desfășoară …
Cea mai importantă delegație din Republica Moldova se află în aceste zile la Arad
Cea mai importantă delegație din Republica Moldova se află în aceste zile la Arad. Sunt 63 de specialiști, un reprezentant al Guvernului Republicii Moldova, patru președinți de raioane, zece primari, conducerea a …
Programul Regional Vest: 1,18 miliarde euro pentru judeţele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș
Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat, astăzi, Programul Regional Vest. Programul va marca oficial startul investiţiilor prin fonduri europene nerambursabile. Potrivit deputatului liberal arădean Glad …
Mai multe persoane au fost îndepărtate sub escortă de pe teritoriul României
Polițiștii de imigrări din Arad au desfășurat ieri, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru șapte străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele …
Autorul unei înșelăciuni, identificat la o săptămână de la comiterea faptei
Un arădean de 26 de ani l-a „ușurat” de 3.000 de lei pe proprietarul unei locuințe, oferindu-și serviciile pentru a repara scurgerea pluvială.
Se întâmplă la Nădlac: amendă de 10.000 de lei pentru ARTIMA SA – MAGAZIN CARREFOUR
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor care au făcut o acţiune de control la punctul de lucru Nădlac al ARTIMA SA – MAGAZIN CARREFOUR au descoperit o serie de nereguli, astfel încât sancţiunile aplicate …
„Cui i-e frică de Virginia Woolf”, de la Teatrul Odeon din București – în a doua seară a FITCA 2022
Carmen Tănase și Adrian Titieni formează, alături de Ioana Mărcoiu și Silvian Vâlcu, distribuția spectacolului care deschide cea de-a doua seară a Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad. Este vorba …
A murit Viorel Musca, unul dintre seniorii presei arădene
Presa arădeană este în doliu. Viorel Musca, unul dintre cei mai apreciaţi fotoreporteri, a încetat din viaţă, în urma urma unei boli nemiloase care a recidivat. După ce a fost fotoreporter la …
S-a aprobat înierbarea liniilor de tramvai
În ședința CLM din data de 8 noiembrie 2022, s-a votat favorabil și aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Studiu de Fezabilitate …
Migranţi găsiţi în cutiile de plastic transportate de un autovehicul în Franţa
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat șaptesprezece migranți de origine afro-asiatică, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară, cu scopul de a ajunge …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











