CULTURA
Ultimul Solomonar
P(r)oza zilei: Ultimul Solomonar În seara de ajun a Crăciunului din acest an am fost solicitat de Pizzeria La Strada, care tocmai își deschidea un nou punct de lucru în încăpătorul hol a …
Omagierea eroilor Revoluției din Decembrie 1989 - Fotoreportaj
Joi, 22 Decembrie, la orele amiezii la Monumentul Eroilor din Piaţa Revoluţiei a avut loc o ceremonie solemnă cu participarea asociaţiilor de revoluţionari, a reprezentanților autorităţilor și instituțiilor publice, a …
GALA U.V.V.G. 2022
În prezența a peste 300 de invitați, în selecta locație „Vechiul Cazinou” din Arad, a avut loc Gala U.V.V.G. Arad, unde s-au întâlnit, …
Lia Teodora Ianto lansează o nouă carte, (Pre)texte, la Cafeneaua Snooze
Lia Teodora Ianto, cunoscută în urbea noastră ca o autoare prolifică, și-a cam făcut literar de cap anul acesta! Aflată la a 4-a editare de carte, în 2022 a marșat puternic pe materialul furnizat de …
Dezvelirea statuii lui Sever Frențiu sau câte ceva despre marcarea teritoriului
Dacă în regnul vegetal sau în cel animal sunt folosiți feromonii pentru a se marca teritoriile, în cazul speciei umane nu s-au identificat (până în prezent!) nici un fel de compuși chimici prin …
Balul Balurilor Bobocilor 2022
Sezonul balurilor de boboci se încheie cu mult așteptatul Balul Balurilor. Așa cum ne-am obișnuit, de fiecare dată când vine vorba de acest eveniment, pe scenă vor fi cei mai buni boboci …
R.M.N., cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, proiectat, din nou, la Arad
R.M.N., cel mai nou film al regizorului Cristian Mungiu, va putea fi văzut într-o nouă proiecție la Cinema Arta din Arad, vineri, 16 decembrie 2022, începând cu ora 19. Accesul la film va fi gratuit.
”Veste-am adus”... la Filarmonica Arad
În 16 și 17 decembrie, de la ora 19,00, spectacolul concert Veste-am adus readuce, pe scena Filarmonicii, soliștii Claudia Iuga, George Dancu, Geanina Gee, Dragoș Moldovan, Mădălina Boroneanț, Zoltan Lovas, Alexandra …
Filmul „Omul lui Dumnezeu“, dedicat vieții Sfântului Nectarie din Eghina, proiectat la Cinematograful „Arta“
Filmul „Omul lui Dumnezeu”/„Man of God”, regizat de Yelena Popovic, dedicat vieţii Sfântului Nectarie din Eghina, care a avut premiera națională la începutul acestei luni, va fi proiectat la …
DESCHIDEREA ,,SALONULUI DE ARTĂ CREȘTINĂ” de la DELTA
DESCHIDEREA ,,SALONULUI DE ARTĂ CREȘTINĂ” IUSTIN POPOVICI Recent, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la deschiderea ,,Salonului de Artă Creștină” organizat …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











