ACTUAL
Șapte realizări care și-au pus amprenta pe primul mandat al președintelui Iohannis
Principalele reușite ale președintelui Klaus Iohannis sunt analizate pe hrituc.ro de doi dintre consilierii fostului președinte Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu și Cristian Hrituc. Cei doi vorbesc despre șapte …
Merită să investim într-un invertor de sudură?
Dacă îți place să meșterești și îți place să „te joci” cu metalele, este esențial să ai întotdeauna la îndemână un aparat de sudură. Pe piață există destul de multe …
SALARIUL MINIM s-ar putea modifica pe profesii. Ce meserii sunt avantajate
Coeficienții de salarizare ar putea reveni în legislație. Potrivit unui proiect, coeficienți minimali de ierarhizare salarială vor fi aplicabili pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru …
Peste 100.000 de voluntari și 7.000 de silvicultori au participat la cea mai mare acțiune de ecologizare a pădurilor organizată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în parteneriat cu Asociația Let’s Do It, România!
Sâmbătă, 21 septembrie 2019, de Ziua Mondială a Curățeniei, peste 100.000 de voluntari și 7000 de silvicultori au ales să facă mișcare în natură pentru a menține un mediu curat, în cadrul celei mai …
Candidatura Rovanei Plumb pentru Comisia UE, respinsă în Parlamentul European. Ce urmează
Rovana Plumb a fost chemată la o audiere excepțională în Parlamentul European, după ce nu a reușit să convingă Comisia Juridică în privința corectitudinii declarației de avere. Audierea, care a avut loc joi, …
Tânără de 19 ani, sechestrată și violată. A sunat la 112, fără să știe adresa. Ce a urmat
O tânără de 19 ani a fost găsită de polițiștii teleormăneni sechestrată într-un apartament din Alexandria, după ce fata a reușit să sune în această dimineață la 112, informează Realitatea de …
Cei mai bogați candidați la prezidențiale
Până să ajungă la confruntarea pentru fotoliul de la Cotroceni, candidaţii par că s-au luat la întrecere în averi. Fie că au făcut bani din activităţi profesionale, au primit moşteniri sau au …
„NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI” 2019 la ARAD
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca …
Ieri a fost criză de taximetre în Arad. Fotbalul, bată-l vina
Ieri a fost criză de taximetre în Arad. Fotbalul bată-l vina Asociația Banat -Crișana Taxi Arad împreună cu Asociația Banat Taxi Timișoara au ” pus-o ” de un turneu de minifotbal . Jumătate din …
Milioane de oameni fac sport pentru întreținerea corpului
Unii o doar pentru performanță , alții pentru sănătate , iar alții pentru frumusețe. Fitness-ul și culturismul sunt două forme de sport practicate tot mai mult în toate regiunile globului. La sala …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …











