Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cât costă la Arad satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public

Poliţiştii locali arădeni au aplicat două amenzi contravenţionale pentru satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public. În cazul unuia dintre contravenienţi a fost vorba doar despre o singură faptă constatată, în timp ce în cel de-al doilea caz, a fost constatat un cumul de contravenţii, sancţiunea aplicată fiind mai mare.

Cât costă la Arad satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public
Comentează 2

Astfel, pe B-dul Revoluției, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică au aplicat o sancțiune în cuantum de 1.000 lei. „ȘS, în vârstă de 50 de ani, domiciliat în județul Dolj, aflat în tranzit în municipiul Arad a procedat la satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale Arad.

Al doilea contravenient a fost prins pe strada Banu Mărăcine. „La sesizarea transmisă DGPL Arad de către un cetățean, polițiștii locali cu atribuții de ordine publică s-au deplasat în zonă pentru verificarea unei persoane care se afla culcată pe jos pe stradă, în fața unui imobil, având un rucsac în spate. La sosirea polițiștilor locali, persoana care de fapt dormea pe stradă, aflându-se în stare de ebrietate, fiind trezită de către polițiștii locali, a devenit recalcitrantă, satisfăcându-și nevoile fiziologice pe stradă și refuzând legitimarea la solicitarea agenților de poliție locală. Persoana a fost condusă la sediul DGPL Arad, stabilindu-se identitatea pe baza actului de identitate prezentat polițiștilor locali de către soția sosită la fața locului, deoarece acesta în continuare a refuzat comunicarea datelor de identificare. Individul a fost amendat cu 2.400 lei, pentru refuz de legitimare, gesturi obscene, satisfacerea nevoilor fiziologice pe stradă și injurii aduse polițiștilor locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Menționăm că anul trecut persoana a mai fost sancționată cu avertisment pentru nepurtarea măștii de protecție în timpul stării de alertă generată de pandemie și pentru staționarea în loc nepermis”, mai spun poliţiştii locali.

Sursa foto: Poliţia Locală

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite