Care este timpul mediu de soluționare a unui dosar aflat la instanțele arădene
Timpul lung de așteptare înainte de obținerea unei soluții din partea instanțelor judecătorești, acordarea de termene peste termene care duc în multe situații la prescrierea faptelor de natură penală, sunt probleme cu care se confruntă însă sistemul de justiție. Iar cauzele sunt multiple, de la numărul insuficient de judecători, care duce la un număr mult prea mare de dosare alocate celor care sunt puși să discearnă între bine și rău, la multe neclarități de ordin legislativ sau la lipsa unei practici judiciare unitare, ca urmare a faptului că din păcate, în România, jurisprudența nu este izvor de drept, adică o soluție dată de o instanță nu devine obligatorie pentru alte instanțe care judecă spețe similare.
Deși judecătorii arădeni se confruntă cu aceleași probleme ca și colegii lor din întreaga țară, la capitolul grad de eficiență, Tribunalul Arad a obținut calificativul „Eficient”, iar per ansamblu, toate instanțele arădene, „Foarte eficient”.
Instanțele din județul Arad au înregistrat în 2025 un volum total de 58.692 de dosare, însă indicatorul care diferențiază anul trecut de cei anteriori este timpul necesar soluționării cauzelor, prezentat detaliat în raportul oficial de activitate.
Potrivit documentului, „pentru soluționarea dosarelor au fost necesare, în materie penală, în medie 2 luni de la înregistrare, iar în materiile non-penale în medie 4,3 luni de la înregistrare”. În ceea ce privește redactarea hotărârilor, instanțele arădene se încadrează în termenul procedural recomandat: „în medie în toate materiile un număr de 30,6 zile”.
Volum mare, încărcătură inegală
Cele cinci judecătorii din județ au gestionat 48.249 de dosare, iar Tribunalul Arad 10.443 de cauze, dintre care 7.729 dosare noi, în scădere cu 15,76% față de anul precedent.
Încărcătura pe judecător rămâne însă ridicată: „fiecărui judecător i-a revenit pentru soluționare un număr de 1.018,9 dosare”, cu un vârf la Judecătoria Chișineu-Criș, unde media a ajuns la 1.690,9 dosare/judecător.
Ritmul de soluționare: aproape 97% dintre cauze, finalizate
Din totalul cauzelor rulate în 2025, instanțele au soluționat „46.405 dosare, din care 39.000 la cele 5 judecătorii și 7.405 dosare la tribunal”, ceea ce reprezintă „o soluționare a cauzelor […] în procent de 96,80%”.
La finalul anului trecut, pe rol au rămas „10.748 dosare, adică 22,41% din cele cu care au fost sesizate”, dintre care 2.714 la Tribunalul Arad.
Dosarele vechi: insolvențele trag în jos durata medie
Un capitol aparte îl reprezintă cauzele cu vechime mare. Raportul arată că „au acumulat vechime de peste 1 an și 5 luni pe rol un număr de 658 dosare”, dintre care 297 la Tribunalul Arad.
Mai mult de jumătate dintre acestea sunt dosare de insolvență: „161 dosare sunt în materia falimentului, ceea ce reprezintă un procent de 54,02% din totalul cauzelor vechi”. Trebuie spus însă că în raportul de activitate se arată și motivul fiind vorba despre „dosare de insolvență deschise în perioada vechilor proceduri care nu puneau la dispoziția judecătorului mijloace adecvate în vederea urgentării soluționării cauzelor”.
Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot




















