Canicula vine cu restricții pe drumurile naționale în 15 județe
Duminică, 28 iunie 2026, în intervalul 12:00 – 20:00, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Hunedoara, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov și Sibiu.
Măsura este determinată de avertizările de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie — Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu, care anunță val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și temperaturi extreme.
CNAIR precizează că restricțiile sunt necesare pentru protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, în condițiile în care traficul greu, pe timp de caniculă, poate provoca deformații majore ireversibile ale structurii rutiere.
Măsura este aplicată în baza art. 44 alin. 2 și 3 din OG 43/1997, care permite administratorului drumului să interzică temporar circulația vehiculelor de peste 7,5 t în județele aflate sub avertizări meteo severe.
Sunt exceptate de la interdicție următoarele categorii de transport:
-
transporturi de persoane;
-
animale vii și produse perisabile;
-
intervenții în caz de forță majoră;
-
transporturi funerare;
-
transporturi poștale;
-
echipamente de prim ajutor;
-
distribuție carburanți;
-
transport sub temperatură controlată;
-
tractări vehicule avariate;
-
distribuție apă și hrană în zone calamitate;
-
vehicule specializate pentru salubrizare;
-
apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
-
produse provenite din exploatări agricole;
-
transporturi militare în exerciții multinaționale;
-
transporturi în cadrul Sistemului Garanție-Returnare (SGR);
-
diverse produse alimentare (panificație, patiserie, zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai, condimente, produse nutriționale, sucuri, băuturi alcoolice și nealcoolice etc.).
De asemenea, sunt exceptate utilajele proprii ale CNAIR și cele închiriate pentru lucrări în derulare.
CNAIR anunță că va reveni cu noi informări în funcție de evoluția avertizărilor meteorologice emise de ANM.




















