Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Când și unde ar putea avea loc întâlnirea dintre Putin și Zelenski

După ce a atacat masiv Ucraina, Vladimir Putin a acceptat să se întâlnească cu Volodimir Zelenski! Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat că Moscova nu respinge niciun format de lucru, fie că vorbim despre o discuție bilaterală sau una trilaterală, la care să participe și Donald Trump.

Când și unde ar putea avea loc întâlnirea dintre Putin și Zelenski
Comentează

„Nu respingem nicio formă de colaborare – nici bilaterală, nici trilaterală, președintele a vorbit în repetate rânduri despre acest lucru. Principalul lucru este că orice format este inclus nu pentru ca cineva să scrie în ziare a doua zi dimineață sau să difuzeze la televizor seara, sau să bârfească pe rețelele sociale, în încercarea să profite de propaganda, ci pentru a avansa pas cu pas, treptat, începând de la nivel de experți și parcurgând apoi toate etapele necesare pentru pregătirea summiturilor. Acesta este genul de abordare serioasă pe care o vom susține întotdeauna”, a transmis Lavrov. 

Potrivit unor declarații făcute de președintele Franței, întâlnirea dictatorului de la Kremlin cu Volodimir Zelenski ar putea avea loc în Elveția, la Geneva, însă și alte țări pot fi luate în considerare. 

La rândul său, în timpul convorbirii telefonice cu Trump, Putin și-ar fi exprimat dorința ca discuțiile să aibă loc la Moscova. Sursele transmit că liderii europeni ar fi spus deja că ideea nu li se pare bună. 

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite