Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Campionatul Străzilor-Gai a trecut și de penultima fază

Scor neașteptat în cea de-a doua semifinală, Str. Alexandru Cel Bun- Str. Hatman Arbore 10-1

Campionatul Străzilor-Gai a trecut și de penultima fază
Comentează 0

Neașteptat deoarece echipa Str. Hatman Arbore a evoluat bine spre foarte bine în meciurile din Grupa B , clasându-se pe locul al doilea , ceea ce i-a dat dreptul de a evolua astăzi în semifinală cu ocupanta locului întâi din Grupa A.

Unul dintre motivele acestei înfrângeri severe a fost absența unui jucător , Hatman Arbore evoluând tot meciul doar în trei jucători de câmp, ” starul” acestei echipe, Marius Geanîm retrăgându-se, iar înlocuitorul acestuia nu s-a prezentat azi la meci.

Cei de la Str. Alexandru Cel Bun nu i-au iertat și...10 -1

A fost ultima semifinală, în prima , Str. General Doda învingând-o la mare luptă cu 3-2 pe Str. Izvor. Așadar, luni de la ora 17,30 St. Izvor se va lupta cu Str. Hatman Arbore în finala mică, iar Str. Alexandru Cel Bun își va disputa trofeul cu Str. General Doda de la ora 18.

Luni seara sunt invitați, la teren, toți cei 40 de jucători participanți la Campionatul Străzilor Gai, deoarece organizatorii îi vor răsplăti pe toți . Asta datorită Asociației ” Gai Cartierul nostru”, cea care a inițiat și finalizat proiectul, de AJF Arad, de Alin Arsenov care a participat indirect din SUA la fondul de premii, de ” Pizza 5 Colțuri”, de scriitorul și cronicarul sportiv Florin Matei și, probabil până luni vor mai apărea surprize.

Deci toată lumea, în Parcul Central din Gai, luni seara!

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite