Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cadouri pentru copii şi nu doar, cu ocazia zilei de 1 iunie

Cadouri pentru copii şi nu doar, cu ocazia zilei de 1 iunie
Comentează 2

Mihai Căldăraru alături de voluntari au fost pe teren şi de 1 iunie unde au reuşit să aducă un zâmbet pe buzele mai multor copii, dar şi a părinţilor şi bunicilor acestora. Mihai împreună cu restul oamenilor implicaţi în acest proiect au pregătit 80 de pachete care au conţinut baloane, dulciuri şi măşti de protecţie. „Bucuria n-are vârstă, iar atunci când vrei să faci o faptă bună, trebuie doar să te gândești la semenii tăi, la cei de lângă noi și nu in ultimul rând la viitor, adică la copii! La mulți ani, tuturor…și să trecem peste toate problemele cu încredere și speranță! Doamne ajută!”, a declarat Mihai Căldăraru. De asemenea, tânărul a mai transmis că dă startul unei noi campanii umanitare menite să vină în sprijinul persoanelor defavorizate, care se va numi  „Dăm startul faptelor bune”.

Mihai Căldăraru le-a oferit celor 100 de copii dulciuri, jocuri, cărţi de colorat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. „Cu fiecare ocazie de 1 iunie, încerc să fac o bucurie copiilor. Să-i iubim, aşadar, pe micuţii noştri şi să le oferim timpul şi răbdarea noastră. Pentru că ei înşişi sunt nişte daruri pe care ni le-a făcut Dumnezeu şi de care trebuie să ne bucurăm în fiecare zi”, a mai transmsi Mihai Căldăraru.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite