Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Biserică închinată la Ineu Sf. Sava Brancovici, la 400 de ani de la nașterea sa

Biserica cu hramurile ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi ,,Sfântul Ierarh Sava Brancovici” din cartierul Traian, Oraşul Ineu, a fost târnosită, ieri, de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Totodată a fost sfințită și pictura lăcașului de cult executată în frescă, precum și icoana Sfântului Ierarh Sava Brancovici, pictată în atelierele Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, icoană ce va fi aşezată la loc de închinare în biserica parohiei din Ineu-Centru, scrie arhiepiscopiaaradului.ro

Biserică închinată la Ineu Sf. Sava Brancovici, la 400 de ani de la nașterea sa
Comentează 0

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, în semn de deosebită prețuire și părintească dragoste pentru rodnica activitate pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească în slujba Bisericii celei „una, sfântă, sobornicească și apostolică”, i-a acordat părintelui paroh Sever Mocan distincția „Crucea Sfântului Ierarh Sava Brancovici”. De asemenea, ctitorii și reprezentanții autorităților județene și locale au primit din partea Ierarhului distincția Crucea pentru mireni a Sfântului Sava Brancovici. Nu în ultimul rând, ostenitorii și binefăcătorii care s-au jertfit și care au manifestat, în mod concret, sprijinul pentru construirea și înfrumusețarea sfântului lăcaș au primit, din partea parohiei, diplome de aleasă cinstire.

La acest moment istoric şi binecuvântat din viaţa Eparhiei arădene au participat un număr mare de credincioși care au fost indemnati să respecte cu stricteţe măsurile impuse de autorităţi pentru perioada de pandemie. Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române, la finalul ceremonialului religios, toți credincioșii prezenți au avut prilejul de a intra în Sfântul Altar, închinându-se înaintea Sfintei Mese, locul unde se aduce Sfânta Jertfă cea fără de sânge a Noului Legământ, mai scrie sursa citată.

Intrați AICI pentru detalii.
„Am participat în această duminică, la Ineu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, preoți, diaconi și numeroși credincioși la sfințirea Bisericii Ortodoxe din Cartierul Traian. A fost un eveniment emoționant și sunt recunoscător că și Consiliul Județean Arad a putut contribui financiar la construirea acestei frumoase biserici”, a scris, duminică, pe Facebook, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite