Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bărbat urmărit internaţional prins la Sânpetru German

Bărbat urmărit internaţional prins la Sânpetru German
Comentează 0

Poliţiştii din Sânpetru German alături de cei de la IPJ Timiş au depistat ieri pe raza localităţii Sânpetru German, un bărbat în vârstă de 42 de ani din Timiş pe numele căruia autorităţile din Austria au emis un mandat european de arestare. Bărbatul este acuzat de autorităţile austriece că ar fi comis infracţiuni contra patrimoniului teritoriului acestui stat. Acesta a ajuns pe mâna poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale unde urmează a fi prezentat magistraţilor de la Curtea de Apel Timişoara. „Polițiștii Secției 1 Rurală, împreună cu polițiști din I.P.J. Timiș, au depistat ieri, pe raza localității Sânpetru German, un bărbat de 42 de ani, din județul Timiș, pe numele căruia autoritățile austriece au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului pe teritoriul acestui stat. Bărbatul a fost predat polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, în vederea prezentării acestuia magistraților Curții de Apel Timișoara, pentru luarea măsurilor legale”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite