Avatar 2 - o mizerie de film

scris de Vasile Zărăndan • 17 Dec 2022 • 26 Comentarii

Înțeleptul regizor Francis Ford Coppola proiectase mai anii trecuți să facă și un al patrulea film ”Nașul”. Ca atare și-a sunat prietenul, pe scriitorul Mario Puzo, cel care scrisese scenariile și la primele trei filme din această serie și l-a rugat să se pună pe treabă. Soldat disciplinat, Mario Puzo, un veteran al celui de-al doilea război mondial în Europa (citiți, vă rog, ”Arena sumbră” și veți trăi emoții fel de intense ca și la ”Nașul”!), s-a apucat imediat de scris, numai că Dumnezeu imprevizibilul a hotărât altfel și, prin intermediul Sfântului Petru, secretarul ce-I programează Celui Preaînalt întâlnirile, l-a convocat pe veteranul scenarist la ”Marele Casting”. PUNCT.

În acel moment Francis Ford Coppola, despre care se zice că doarme cu tratatele lui Mircea Eliade sub pernă (a și făcut un film după nuvela ”Tinerețe fără tinerețe”), a interpretat în cheie eliadescă MESAJUL cu CASTINGUL prietenului său și a convocat o conferință de presă, în care a anunțat pe un ton de actor dintr-o tragedie greacă că, întrucât Mario Puzo s-a mutat la cele veșnice, ÎNSEAMNĂ că în vecii vecilor nu se va mai putea face un al patrulea film ”Nașul”! Adică, în această lume a tehnicii totalitare, când se găsesc înlocuitori pentru orice, există, iată, totuși, oameni de neînlocuit. Asta, desigur, numai dacă vrei să faci ”lucruri” de neînlocuit, cum sunt și cele trei filme ”Nașul”! Căci, după regizor, care-i Dumnezeul unui film, urmează scenaristul, SCRIBUL, cel care-I scrie ”Cartea Facerii”.

Și nu cred că James Cameron, regizorul filmului ”Avatar”, nu cunoaște toate aceste banalități din lumea fascinantă a filmului, însă Demonul Trufiei & Succesului & Pofta de Arginți a producătorilor l-au împins ca, după după 13 ani de la primul ”Avatar”, să iasă aseară (16 Decembrie) pe piață, în toate cinematografele din Europa, cu ”Avatar: Calea apei”.

Adică un film care vreme de trei ore reușește să nu povestească nimic, de parcă aș fi asistat la un discurs de-al lui Ion Iliescu, din anii lui de glorie funestă, când ascultam halucinat cum poate să rostogolească spectaculos cuvintele, pentru ca, la final, umilit, să nu pot rezuma, din toată avalanșa aceea, nici măcar o idee.

Un SPECTACOL de recuzită fabuloasă, de decoruri și design, într-un format digital 3 D și în care bătăliile nu se mai dau în văzduh, între localnicii de pe Planeta Pandora, călare pe balauri înaripați și ”Oamenii Cerului” (adică noi, pământenii), cu elicopterele lor sofisticate, ci lupta s-a mutat în adâncul oceanului, unde băștinașii călăresc un soi de rechino-delfini la fel de năzdrăvani ca și dragonii din primul ”Avatar”. Și cam atât!

Iar mie, ca și spectator plictisit de atâta lipsă de imaginație, nu mi-a rămas decât regretul că de ce mama dracului nu mi-am cumpărat o pungă de popcorn în plus, barem să am ce ronțăi până la victoria finală, complet previzibilă, a ”pieilor albastre” de pe Planeta Pandora împotriva conchistadorilor europeni, pardon, pământeni, veniți din cer cu rachetele lor cu tot.

Vasile de Zărand

P.S. În timp ce părăseam sala de proiecție împreună cu Roby (colegul de la site-ul arq.ro), am fost abordat frontal de o doamnă profesoară, care m-a somat categoric să scriu despre mizeria (pungi și pahare de plastic) lăsată în urmă de către tineri, pe scaune sau chiar de-a dreptul jos, pe mochetă.

I-am promis profesoarei că o să scriu doar dacă o să-mi pot învinge lehamitea lăsată în mintea mea de mizeria aceasta de film, însă acum nu mă pot opri să nu mă gândesc că eu mă duc cu regularitate la film, deoarece încă de pe vremea când eram analfabet, mergem cu bunicul (care îmi citea dialogurile) la absolut toate proiecțiile de film de la căminul din satul meu, Prunișor, sau că eu intru în fiecare zi în biserică, deoarece o bunică exaltată, îndrăgostită până peste cap de Isus Cristos, m-a tot dus cu ea de când mă știu la adunarea lor de spiriți, sau că spectatorii japonezi au făcut curățenie în tribunele stadionului din Qatar, la Campionatul Mondial de Fotbal, deoarece au apucat să facă asta încă de la grădiniță și apoi din clasele primare ...

... căci, doamna profesoara, cum ar zice papa Freud:

în copilărie se joacă meciul!