Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Au mai rămas câteva ore până la redeschiderea teraselor; ce reguli trebuie respectate

Normele pentru redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial: fiecare client va fi înregistrat, meniurile nu se transferă de la o masă la alta, personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi, scrie g4media.ro. Asta, în condițiile în care terasele se pot redeschide de la 1 iunie.

Au mai rămas câteva ore până la redeschiderea teraselor; ce reguli trebuie respectate
Comentează 0

Potrivit noilor reguli, nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii. Totodată, la o masă vor putea sta maximum patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, şi nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta, urmând să fie făcută dezinfecția după plecarea clienţilor. Personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi, transmite News.ro.

În document se arată că trebuie reorganizate circuitele de producţie şi livrare, unde este cazul, trebuie monitorizată starea de sănătate a angajaţilor, dar şi existenţa unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică.

Mai trebuie spus că nu se va permite accesul clienților cu simptome de infecţie respiratorie, iar la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini. Se mai interzice transferul de la o masă la alta al meniurilor, solniţelor, olivierelor şi altor obiecte, care trebuie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă.

Conform documentului, este interzis şi consumul de alimente în picioare, pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. La o masă pot sta maxim patru persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între persoane, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună. Între scaunele de la mese alăturate  trebuie să existe o distanţă de minim doi metri.

Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune.

Intrați aici pentru detalii: https://www.g4media.ro/normele-pentru-redeschiderea-teraselor-au-fost-publicate-in-monitorul-oficial-fiecare-client-va-fi-inregistrat-meniurile-nu-se-transfera-de-la-o-masa-la-alta-personalul-de-servire-trebuie-sa-poarte.html

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite