Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ARADUL FIERBE! (IMAGINI LIVE PE ARQ.RO)

Chiar dacă afară sunt puțin peste 0 grade oriunde priveşti vezi arădeni care fierb de supărare, revoltă şi indignare. Spiritul civic al Aradului a renăscut!

ARADUL FIERBE! (IMAGINI LIVE PE ARQ.RO)
Comentează 1

Arădenii au început să se adune în Piaţa Revoluţiei după ora 19.00, apoi au mers în faţa sediului PSD, unde au scandat aproximativ 30 de minute, traficul rutier fiind blocat în zona centrală.

În acest timp, a fost blocată şi circulaţia tramvaielor, iar în momentul în care poliţiştii au reuşit să formeze un culoar de-a lungul şinei, una dintre garniturile care a pornit s-a blocat chiar în mijlocul manifestanţilor. Tramvaiul şi-a reluat traseul după câteva minute.

În jurul orei 19.40, manifestanţii au pornit într-un marş prin centrul oraşului, traficul rutier fiind complet blocat şi redirijat pe străzi secundare.

Ca şi la manifestările din serile trecute, arădeni au numeroase pancarte cu mesaje împotriva Guvernului şi a lui Liviu Dragnea, steaguri, vuvuzele, fluiere, dar şi un sistem audio la care este interpretat imnul ”Deşteaptă-te române!” şi cântece patriotice.

Spre deosebire de serile anterioare, când la proteste au participat în mare majoritate tineri, acum sunt foarte multe persoane de vârsta a treia. 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite