Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arădenii se pot programa pentru imunizarea cu vaccinul AstraZeneca; au la dispoziţie patru cabinete

Comitetul Naţional care coordonează campania de vaccinare a anunţat că astăzi, începând cu ora 12.30 au fost activate în platforma de programare noile cabinete de vaccinare pentru administrarea vaccinului produs de AstraZeneca. Patru dintre acestea sunt la Arad.

Arădenii se pot programa pentru imunizarea cu vaccinul AstraZeneca; au la dispoziţie patru cabinete
Comentează 0

„În cele 180 de cabinete din toată țara sunt disponibile 10.800 de sloturi/zi. Programarea pentru AstraZeneca începe astăzi și se realizează pentru o sesiune de 20 de zile, în perioada 15 februarie - 6 martie. Ulterior, în fiecare zi, vor fi alocate noi sloturi care vor permite programări pentru vaccinarea cu AstraZeneca, până la data de 11 aprilie”, anunţă autorităţile care au ţinut să precizeze că imunizarea cu acest vaccin se va face pentru grupa de vârstă 18-55 de ani.

„Ca element de noutate, pentru buna desfășurare a activității de vaccinare, programarea se va realiza în același cabinet atât pentru prima doză, cât și pentru rapel, la 56 de zile.

Modalități de programare:

1. În platforma informatică de către beneficiar, angajator sau aparținător;

2. Prin intermediul medicului de familie/curant;

3. Prin Call Center, la numărul unic 021.414.44.25;

4. Prin intermediul direcțiilor de asistență socială de la nivelul primăriilor”, mai susţin reprezentanţii Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Foto: technologyreview.com

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite