Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arad-Gyula 5-1, la Sala Sporturilor „Victoria”; maghiarii vor să își ia revanșa la ei acasă

Aradul şi Gyula sărbătoresc 25 de ani de înfrăţire. Astfel, cele două orașe continuă seria acţiunilor comune şi anul acesta. Conform reprezentanților Primăriei, prima întâlnire din 2019  a avut ca pretext meciul amical de fotbal al echipelor formate din reprezentanţi ai celor două administraţii locale.

Arad-Gyula 5-1, la Sala Sporturilor „Victoria”; maghiarii vor să își ia revanșa la ei acasă
Comentează 0

Astfel,  marţi, Sala Sporturilor „Victoria” din Arad a găzduit partida amicală dintre cele două formații, echipa Aradului reușind să se impună  cu 5-1. Maghiarii nu disperă însă. Vor avea ocazia să-şi ia revanşa peste o săptămână, la Gyula.  „Delegaţia maghiară condusă de viceprimarul Kónya István a fost întâmpinată  la Sala Sporturilor «Victoria» de  primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, viceprimarul Levente Bognar şi consilierii locali Bogdan-Vlad Boca și Mihai Szabo. Înainte de începerea competiției amicale, primarul municipiului Arad și viceprimarul orașului Gyula au semnat Programul de colaborare pentru anul 2019. Dacă până acum colaborarea dintre cele două orașe s-a concretizat, în special, prin schimburi culturale, artistice, sportive între membri comunităților și schimburi de experiență a membrilor din Consiliul Local și Executiv, precum și vizite cu prilejul organizării diferitelor evenimente, începând de anul acesta se are în vedere dezvoltarea  unor parteneriate economice”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei. 

Mai trebuie spus că evenimentul jubiliar „Strângeri de mâini” este programat să aibe loc la Arad, pe 8 mai.  „Primele activităţi «Strângeri de mâini», au avut loc în 22-26 iunie 1994,  relaţia de colaborare Arad-Gyula, iniţiată sub motto-ul «Strângeri de mâini», fiind un pionierat al relaţiilor transfrontaliere între comunităţi din România şi Ungaria.  «Strângeri de Mâini» a însemnat de-a lungul timpului schimburi de experienţă între artişti, scriitori, şcoli, administraţii locale şi organizatii negurnamentale, care au dezvoltat proiecte comune in domeniul cultural, sportiv, turistic dar şi în atragerea de fonduri europene”, se mai arată în comunicatul Primăriei.

 

 

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite