Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amenzi pentru arădenii, instituţiile şi firmele  care nu curăţă zăpada

Poliţia Locală avertizează că arădenii, instituţiile şi firmele din municipiu care nu curăţă zăpada şi gheaţa de pe trotuar riscă amenzi cuprinse între 1.001 şi 1.500 de lei.

Amenzi pentru arădenii, instituţiile şi firmele  care nu curăţă zăpada
Comentează 0

„Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și circulație au demarat o serie de acțiuni pentru depistarea și sancționarea cetățenilor care nu respectă prevederile  HCLM 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad.

 Potrivit actului normativ menționat, instituțiile publice, agenții economici și celelalte persoane juridice, au  obligația de a îndepărta zăpada și gheața ori de câte ori este necesar. Strângerea zăpezii se face în locuri în care nu stânjenește circulația pietonală, auto sau parcarea. Totodată și cetățenilor le revine obligația legală de a întreține curățenia locuințelor pe care le dețin în proprietate sau cu orice titlu, a anexelor gospodărești, a curților și împrejmuirilor acestora, prin îndepărtarea zăpezii și a gheții ori de câte ori este necesar”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide