Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amenzi de peste 13.000 de lei, în Micălaca, pentru şoferii care au parcat pe locul altora

În cadrul seriei de acțiuni desfășurate în ultima perioadă de către echipaje ale Direcției Generale Poliția Locală Arad cu atribuții pe linia circulației pe drumurile publice, împreună cu angajați ai RECONS, în cartierul Micălaca s-au aplicat 45 de sancțiuni în numai câteva zile, în sumă de 13.200 lei, pentru utilizarea locurilor în parcările de reședință, închiriate legal de RECONS altor persoane.

Amenzi de peste 13.000 de lei, în Micălaca, pentru şoferii care au parcat pe locul altora
Comentează 0

„Controalele au vizat atât verificarea respectării prevederilor HCLM nr. 242/2021 privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 510/2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea documentației de atribuire a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reședință și ridicări vehicule către SC RECONS SA Arad, cât și a H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Precizăm că HCLM nr. 242/2021 privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 510/2019 reglementează, de asemenea și parcările cu plată amenajate pe domeniul public și privat al municipiului Arad. În această situație se aplică proprietarului autovehiculului amendă contravențională de la 300 lei la 500 lei, în situația ocupării, cu autovehiculul, a unui loc de parcare fără plata tarifului stabilit  în acest sens, cu telefonul mobil prin SMS ori fără tichet de la parcometre sau abonament. Totodată, se încadrează în sfera faptelor contravenționale ocuparea unui loc de parcare, cu tichet, în situația depășirii timpului de staționare, cu abonament expirat ori valabil pentru o altă locație, ocuparea locurilor rezervate, sau a celor marcate ca având regim special de ocupare (stație taxi). Menționăm că este sancționabilă și situația în care modul de expunere a tichetului/abonamentului nu a permis identificarea acestuia”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.

Sursa foto: Poliţia Locală

        

 

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite