Alertă ANM: urmează 4 săptămâni de caniculă - temperaturi greu de suportat. Când plouă
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună. Sunt anunțate 4 săptămâni de caniculă sufocantă.

Prognoza meteo 16-23 iunie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-vestice și local în cele vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo 23-30 iunie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sud-vestice.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.
Prognoza meteo 30 iunie-7 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo 7-14 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile.
Sursa: realitatea.net