Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Alegeri primare în Ungaria; cine va fi candidatul opoziţiei unite care îl va înfrunta pe Viktor Orban în alegerile de anul viitor

Outsiderul Peter Marki-Zay, un conservator de 49 de ani, a câștigat ieri alegerile primare ale opoziției din Ungaria și va fi contracandidatul premierului în exercițiu, Viktor Orban, în 2022, scrie caleaeuropeană.ro, care citează Agerpres.

Alegeri primare în Ungaria; cine va fi candidatul opoziţiei unite care îl va înfrunta pe Viktor Orban în alegerile de anul viitor
Comentează 0

Tatăl a șapte copii și catolic practicant, Marki-Zay a obținut 56,71% în fața europarlamentarului Klara Dobrev, din partea Coaliției Democrate, care a obținut 43,3% într-un tur de scrutin în care peste 600.000 de maghiari au votat personal și online, informează Politico Europe.​

Un grup eterogen de șase partide de opoziție s-a reunit pentru a-l învinge pe Orban și a organizat alegeri primare pentru a selecta candidați comuni atât în circumscripții electorale individuale, cât și pentru postul de prim-ministru.

Alianța a luat naștere în urma îngrijorărilor legate de faptul că actualul sistem electoral din Ungaria – conceput de Fidesz – a îngreunat partidelor de opoziție posibilitatea de contestare a premierului, dacă acestea intră în cursa electorală separat.

În al doilea tur al alegerilor primare, o serie de personalități liberale, de stânga și de centru – inclusiv primarul Budapestei, Gergely Karacsony – s-au aliniat în spatele lui Márki-Zay, susținând că acesta are cele mai mari șanse de a-l învinge pe Orban.

Intraţi AICI pentru detalii şi VIDEO.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite