Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Acțiune umanitară de sărbători: peste 50 de familii din județul Arad au primit ajutor

Acțiune umanitară de sărbători: peste 50 de familii din județul Arad au primit ajutor
Comentează

Asociația TEMA din Arad, în colaborare cu Fundația BNA Humanitas din Zăbrani, beneficiind de ajutorul voluntarilor și implicarea financiară a HENNLICH S.R.L., a desfășurat la finalul anului 2025 o acțiune de distribuire a unor ajutoare de urgență în rândul familiilor mai puțin norocoase din județul Arad.

Ajutorul acordat a constat, în funcție de nevoile identificate, în produse alimentare de bază, dulciuri, dar și aparate electrocasnice de strictă necesitate.

Selecția beneficiarilor a fost realizată din baza de date a organizațiilor sociale implicate în acțiune, astfel încât inițiativa să vină în sprijinul real al familiilor beneficiare.

Acțiunea, prin care organizatorii și-au dorit să fie aproape de familiile care trec prin momente dificile, s-a desfășurat în a doua jumătate a lunii decembrie, încheindu-se în data de 30 decembrie.

Cu această ocazie toate părțile implicate în acțiune, organizatori, colaboratori, sponsori și voluntari, urează tuturor arădenilor un călduros ”La mulți ani!”.

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite