Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Accident aviatic cu două victime decedate: aparat de zbor prăbușit în curtea Astra Vagoane Marfă (FOTO) / UPDATE: ULTIMA FOTOGRAFIE. Mesaj SFĂȘIETOR postat de tatăl tânărului de 18 ani mort în accident

Un avion de mici dimensiuni sau un planor s-a prăbușit, astăzi, în curtea unei societăți comerciale situate pe Calea Aurel Vlaicu, în municipiul Arad. Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Arad, în urma accidentului au rezultat două victime, doi bărbați de 45 și 47 de ani,

Accident aviatic cu două victime decedate: aparat de zbor prăbușit în curtea Astra Vagoane Marfă (FOTO) / UPDATE: ULTIMA FOTOGRAFIE. Mesaj SFĂȘIETOR postat de tatăl tânărului de 18 ani mort în accident
Comentează 1

Update 4 ULTIMA FOTOGRAFIE. Mesaj SFĂȘIETOR postat de tatăl tânărului de 18 ani mort în accident

Daniel Popescu, tatăl lui Vlad Popescu, tânărul de 18 ani mort în accidentul aviatic de la Astra Vagoane Marfă, a postat pe Facebook ultima fotografie făcută de Vlad Zgărdău și fiul său, cu zece minute înainte de prăbușire, însoțită de un mesaj sfâșietor: „Au plecat spre ceruri. Copilul meu își dorea o viață în aviație, iar @ Vlad Zgardau Vlad Zgardau dorea să-l îndrume, și astăzi au făcut ultimul zbor. Noi toți nu știm cum trăim fără tine, copilul meu bun, cuminte, și un copil extraordinar de bun, o parte din mine se stinge. De ce, Doamne, mi-ai luat copilul așa repede, când avea viitorul în față?

Poza făcută cu 10 minute înainte de accident”

Sursa foto: Facebook Daniel Popescu


Update 3 Una dintre victime este căpitanul Vlad Zgărdău

Una dintre victime este căpitanul Vlad Zgărdău, de la WizzAir. De altfel, profilul său de Facebook a început să fie inundat de mesaje de la prieteni. 

Zgărdău era însoțit în avion de un tânăr de 18 ani, din Arad, care își dorea și el să obțină brevetul de pilot. „La data de 9 august a.c., în jurul orei 11:40, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un eveniment aviatic. În urma evenimentului, un tânăr de 18 ani și un bărbat de 48 de ani și-au pierdut viața. A fost constituită o echipă operativă, în vederea asigurării locului producerii evenimentului.  Totodată, a fost informat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, competent în vederea efectuării cercetărilor”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.


Update 2 Avionul a decolat de la Șiria

Conform primelor informații, avionul a decolat de la Șiria, în cursul acestei dimineți, aparatul defectându-se în zbor, potrivit celor de la fața locului existând indicii că pilotul ar fi încercat să evite prăbușirea într-o zonă circulată, unde ar fi putut provoca victime la sol.


Update 1 Avionul a decolat de la Șiria

Conform primelor informații, avionul a decolat de la Șiria, în cursul acestei dimineți, aparatul defectându-se în zbor, potrivit celor de la fața locului existând indicii că pilotul ar fi încercat să evite prăbușirea într-o zonă circulată, unde ar fi putut provoca victime la sol.


Dacă informațiile inițiale arătau că aparatul de zbor prăbușit ar fi fost un planor, ulterior reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță vorbesc despre un avion de mici dimensiuni.

La locul tragediei au fost mobilizate mai multe forțe de intervenție. Din partea Detașamentului Arad a ISIU au acționat două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Arad a alocat trei echipaje – unul cu medic și două cu asistent. „Din păcate, două persoane au fost declarate decedate”, au transmis echipele medicale aflate la fața locului.

Intervenția este în dinamică, autoritățile urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Foto: SAJ și Vasile Zărăndan

Galerie foto (13)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite